Reflexoterapia, accesul la o hartă a tuturor organelor şi afecţiunilor, la Spitalul „Providenţa”

Social

Reflexoterapia, accesul la o hartă a tuturor organelor şi afecţiunilor, la Spitalul „Providenţa”

    • Reflexoterapia, accesul la o hartă a tuturor organelor şi afecţiunilor, la Spitalul „Providenţa”
      Reflexoterapia, accesul la o hartă a tuturor organelor şi afecţiunilor, la Spitalul „Providenţa”

      Reflexoterapia, accesul la o hartă a tuturor organelor şi afecţiunilor, la Spitalul „Providenţa”

Tălpile pe care păşim în fiecare zi reflectă o imagine vizavi de starea noastră de sănătate. De peste două mii de ani, terapeuţii au descoperit că, accesând în mod repetat puncte ce fac legătura cu diverse organe, bolile se pot ameliora sau chiar vindeca. Având specificul unei unităţi medicale ce priveşte pacientul ca pe un întreg, Spitalul „Providenţa” are în echipă un specialist pentru Reflexoterapie şi pune la dispoziţia pacienţilor un pachet pentru acest tip de masaj. Mai multe detalii despre acest pachet ne oferă Ioan Tănăsescu, tehnician maseur şi reflexoterapeut în cadrul Spitalului „Providenţa”.

Cui i se adresează pachetul de reflexoterapie?

Pachetul se adresează tuturor pacienţilor, atât celor internaţi, cât şi celor care sunt în regim ambulator sau care doresc doar să vină să acceseze acest serviciu. De la 4 ani şi până la 90 de ani, orice persoană poate beneficia de acest pachet.

Reflexoterapia este parte a medicinei complementare, energetice, ea nu este clasică şi vede organismul ca un tot unitar, din punct de vedere holistic. Nu se rezumă doar la locul unde indică pacientul simptome, ci încearcă să identifice şi să soluţioneze dezechilibre pentru toate sistemele şi toate organele.

Ce este, mai exact, reflexoterapia?

Este o parte integrantă a terapiei prin masaj. Vindecătorii din Egiptul Antic şi China au descoperit că apăsând anumite puncte pe corp se stimulează organele. În timp, văzând efectele benefice asupra organelor, ei au înţeles că există o legătură directă între punctul reflex şi organul căruia i se adresează. Pe talpă, pe mână, pe ureche, per ansamblu pe întregul corp, există o proiecţie a tuturor organelor, ca o hartă invizibilă, pe care terapeutul, datorită experienţei şi a cunoştinţelor, ştie unde să se ducă, pentru a putea echilibra funcţionarea acelor organe. Dintre toate părţile corpului, talpa este cea mai reprezentativă vizavi de reflectarea toxinelor din corp.

Din cauza stresului, a poluării, a regimului alimentar nesănătos,  la nivelul extremităţilor, predominant la nivelul tălpilor (din cauza forţei gravitaţionale), se depun acele cristale formate din acid uric, oxalaţi, nitriţi, nitraţi şi toate produsele reziduale din cadrul metabolismului celular.

Organismul nostru este ca o sobă, ca să facem o omologie mecanică, în momentul în care punem lemnul (alimentele) rezultă căldura benefică pentru corp, în cazul nostru energia necesară funcţionării creierului şi organelor interne vitale. Însă, din păcate, rezultă şi acea cenuşă, numită reziduuri metabolice, în limbaj mai clasic toxine. Toxine care, în mod haotic, se deplasează pe aceste terminaţii nervoase la nivelul tălplii, spre exemplu, şi blochează organul corespondent.

Cum se desfăşoară şedinţele de reflexoterapie?

Ce face reflexoterapeutul? Tehnicianul utilizează diverse metode specifice masajului (presiuni succesive, mişcări circulare etc.) şi dizlocă printr-o serie de mai multe şedinţe acel cristal care, de fapt, este cauzalitatea bolilor. Marele avantaj al reflexoterapiei este că merge pe cauzalitatea bolii, nu pe efect. Mergând pe cauză, avem o şansă mai mare în ameliorarea sau chiar vindecarea acelei boli. Depinde de gravitate, de cât de complex e fenomenul bolii, de mai mulţi factori.

Eliminând cauză pentru blocarea unui organ anume, restabilim echilibrul energetic, în primul rând circulaţia sangvină, circulaţia limfatică, circulaţia la nivelul lichidului cefalo-rahidian. Aceste trei tipuri de fluide se deplasează prin corp şi contribuie la o stare bună de sănătate.

De câte şedinţe este nevoie?

Numărul şedinţelor variază. La prima şedinţă reflexoterapeutul face o diagnoză. El nu este medic, nu stabileşte un diagnostic, dar în colaborare cu pacientul, în funcţie de nivelul durerii pe care îl simte la presare pe talpă, poate să stabilească acele organe care sunt blocate, iar în funcţie de acest lucru să direcţioneze pacientul la medicul care i-a recomandat masajul şi care poate face mai departe trimiteri către specialităţile necesare.

Talpa nu minte, ea spune întotdeauna adevărul. Când la presiunea pe o zonă de terminaţie nervoasă apare o durere, este clar că acolo este o problemă. Durerea înseamnă o problemă a organului corespunzător vizavi de funcţionare, sau anatomic vorbind, un blocaj.

Conlucrarea cu medicul specialist este foarte importantă şi, pe lângă şedinţa în sine, reflexoterapeutul, în funcţie de experienţa pe care o are, recomandă un regim echilibrat de alimentaţie în care să nu lipsească legumele şi fructele, acestea fiind parte integrantă a nutrienţilor valoroşi pentru organism, adică minerale, vitamine, enzime digestive. Consider că în secolul nostru digestia este o problemă cam pentru toată lumea, şi pentru că omul nu mai are timp să mestece aşa cum ar trebui, dar şi din cauza unui consum neechilibrat de lichide. E foarte important să luăm în calcul greutatea corporală şi diagnosticele asociate, de exemplu, în cazul problemelor renale e contraindicat consumul excesiv de apă.

Există afecţiuni în cazul cărora este contraindicată reflexoterapia?

Putem discuta despre contraindicaţii majore şi minore. În cei 20 de ani de carieră am observat şi respectat faptul că în cazurile de neoplasm în ultimul stadiu nu este benefică, pentru că se poate ajunge la fenomenul de osmoză, adică difuzarea celulor bolnave între cele sănătoase şi se extinde tumora. Doar dacă pacientul doreşte să se relaxeze, pot face, dar numai cu acordul medicului.

De asemenea, reflexoterapia nu este recomandată femeilor însărcinate, fiind riscul de a expulza copilul înainte de termen. În situaţia celor cu un sistem renal deficitar nu se poate face, reflexoterapia bazându-se pe eliminarea toxinelor, dacă nu avem un canal de evacuare performant, avem riscul unui blocaj renal. Mai putem discuta şi despre cazul trombozelor şi a tromboflebitei, pentru că există riscul de a deplasa acel tromb pe circulaţia sangvină sau limfatică şi să se ajungă la un atac vascular cerebral ischemic sau hemoragic sau la infarct miocardic.

Ar mai fi leziunile cutanate, care reprezintă un potenţial risc pentru terapeut, pentru că ne putem infecta inclusiv cu HIV, deci fără răni deschise. La fel, avem contraindicaţie în cazul ulceraţiilor la nivelul pielii, pe extremităţi, în general, pentru că aici avem cele mai multe terminaţii nervoase, picior, palmă, ureche şi scalp.

Dar afecţiuni în cazul cărora este indicată, în mod special?

În restul contraindicţiilor specificate, reflexoterapia ajută în toate afecţiunile, începând de la nivelul aparatului urinar, al sistemului renal, apoi continuând cu sistemul nervos periferic şi central, cu sistemul genital, circulator, limfatic, digestiv, osteo-articular. În cazul clasic de probleme la nivelul tractului intestinal (mai ales în cazul constipaţiei) este foarte importantă, deoarece în scaun avem tot felul de toxine, iar dacă se păstrează toxinele o perioadă mai lungă de timp prin corp, apare riscul să se blocheze întreaga funcţionare. E ca şi cu un gunoi pe care îl ţinem în casă şi nu îl ducem la timp.

Reflexoterapia există de peste două mii de ani şi, cum timpul arată adevăratele valori, este clar că reflexoterapia este foarte folositoare. Pacienţii care au beneficiat de această tehnică şi care au văzut rezultate semnificative sunt cea mai bună mărturie pentru această afirmaţie.

***

Accesarea serviciilor se face cu programare prealabilă la numerele de telefon 0232. 241.271 sau 0730 230030, pe email la programari.spital@providentamedical.ro sau la sediul Spitalului „Providenţa”, Şoseaua Nicolina, nr. 115, Nicolina 2, Cug, Iaşi.

Citește despre: