Farmacia Domnului: despre sănătate ca realitate teologică și responsabilitate ecologică

18 Noiembrie 2013 22:37 Social
Laic vorbind, sănătatea are două componente: cea fiziologică este starea de bine, în sensul că omul nu resimte o durere (temporară sau constantă), o lipsă, o deficiență, iar cea spirituală este starea de pace, mulțumire, împlinire, în care activitatea intelectuală, mentală și afectivă sunt în armonie.
 
Când ne referim la „sănătate” în raport cu Dumnezeu, lucrurile se schimbă, prin complexitate: „sănătatea”, în sens teologic, înseamnă „mântuire” (gr. soteria), respectiv
starea de armonie între om și exterior, reprezentată prin natura creată și Dumnezeu. Sănătatea teologică nu are de a face cu sănătatea fiziologică. Ele sunt legate însă prin sănătatea spirituală. De pildă, un om cu o deficiență fiziologică, dacă este sănătos spiritual, ajunge să dobândească sănătatea teologică, adica mântuirea, în functie de modul cum abordează suferința. De aici se deduce și paradoxul potrivit căruia, prin suferința biologică, omul se apropie de Dumnezeu, de izvorul sănătății. Or, prin sănătate fiziologică, omul (nesănătos spiritual), se îndepărtează de Dumnezeu. Fără a ispiti rațiunile după care Dumnezeu lucrează cu omul, putem învăța că El nu aduce boala pentru a-i apropia pe oameni de Sine, ci o îngăduie, lăsându-i pe ei să-i interpreteze mesajul.
 
Sunt oameni care poartă fără apăsare boli, asumându-le ca mijloace pedagogice călăuzitoare spre Hristos. Prin aceasta se vede că pe cel mai de jos nivel se afla boala fiziologică. Pe aceasta Hristos a vindecat-o numai după ce făcea o ierarhizare clară, arătând că primul pas stă în înțelegerea bolii, care are la bază o boală spirituală, apoi săvârșea minunea în sine. El a fost și rămâne vindecătorul prin excelență, care arată că puterea dumnezeiască se află deasupra suferinței, că dorește vindecarea tuturor, prin iertarea păcatelor și eliminarea durerii. Am putea conchide că omul de azi trebuie să reconsidere doi termeni: curăția și curățenia,
primul referitor la suflet, al doilea referitor la mediu. Prin păcătuire, omul nu poate să-i facă rău lui Dumnezeu, ci „izbeste cu piciorul în țepușă”, adică își face un rău propriu: pierde „grădina” în care are armonia, suferă boala și se înstrăinează de cel de lângă el.
 
Imaginea Paradisului din Apocalipsă, văzută de Sf. Ioan Evanghelistul, este a unei grădini care are în centru Pomul Vieții, din care cei mântuiți (a se citi „sănătoși”) vor gusta, adică se vor rearmoniza cu natura (a se citi „casa”). Dacă „sănătate” înseamnă „mântuire”, se prea poate ca urarea strămoșească „Să fii sănătos!”, „Să ai sănătate!” sau simplu „Sănătate!” (care se adresează în egală măsură celui sănătos fizic, celui bolnav fizic și celui cu dizabilități), în spiritualitatea poporului român să nu însemne „Să te simți bine!” sau „Să ai tinerețe vesnică!”, ci „Să te mântuiești!”
 
(Sursa: Pr. dr. Dan Sandu)
 

Ultimele din categorie