„Suflete al meu” - Concert caritabil la Palatul Culturii din Iași

Social

„Suflete al meu” - Concert caritabil la Palatul Culturii din Iași

Asociația Pelerinii Faptelor Bune vă invită, alături de Complexul Muzeal Național Moldova Iași și Asociația Culturală Ecouri Artistice, în parteneriat cu Mănăstirea Godoncourt – Franța și Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, la concertul caritabil intitulat „Suflete al meu”. Evenimentul este dedicat strângerii de fonduri pentru sprijinirea familiei Bâcu din satul Domnița, comuna Țibana, județul Iași.

Fondurile obținute vor fi direcționate către achiziția materialelor necesare reparației locuinței, precum și pentru asigurarea hainelor, alimentelor și a celor necesare copiilor pentru școală sau grădiniță, contribuind astfel la oferirea unui cămin mai sigur și mai cald pentru cei mici. Demersul de sprijinire a acestei familii a fost inițiat de învățătoarea Gabriela Bucătaru, căreia îi mulțumim pentru implicare și pentru că a adus acest caz în atenția noastră. În urma întâlnirii cu familia, înainte de sărbătorile de Crăciun, am înțeles mai bine nevoile urgente și am decis lansarea campaniei „Un acasă mai bun”, prin care ne propunem să oferim sprijin și altor familii aflate în dificultate. 

În cadrul evenimentului va avea loc și o expoziție caritabilă de icoane, realizate de elevii Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”, atent coordonați de prof. Carmen Răileanu, cu sprijinul doamnei prof. artist plastic Carmen Vînău, președintele Asociației Culturale „Ecouri Artistice”. Evenimentul va avea loc pe 25 martie 2026, de la ora 18.00, în Sala Voievozilor din cadrul Palatului Culturii din Iași. 

Concertul va fi susținut de elevii Juan Luis Jimenez Vînău, Eva Lorena Bătrânu și Sofia Teodora Enoiu, alături de prof. Sabina Comici Sabareze, de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, Corala Protos – Iași (dirijor pr. Teodor Zugravu), Corul Mini Byzantion (dirijor prof. Adrian Sîrbu), precum și de Ana Nuță și Alexandra Matache. 

Evenimentul va fi prezentat de monahia Doroteea Ștefanache, stareța Mănăstirii Godoncourt din Franța. Donația minimă este de 50 de lei, menționând că aceasta poate fi făcută cash înainte de începerea evenimentului sau prin transfer bancar direct prin accesarea codului QR care va fi pus la dispoziție. 

Pentru rezervarea locurilor, vă rugăm să accesați: https://forms.office.com/r/n82zZy2cU4 

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: