SOFR alături de proiectul ”Masterclass – vioară și pian”

Arhiepiscopia Iaşilor

SOFR alături de proiectul ”Masterclass – vioară și pian”

Ieri, 22 februarie 2018, la iniţiativa doamnei profesor Nina Munteanu, Societatea Ortodoxă a Femeilor Române din Iaşi s-a alăturat proiectului „Masterclass – Vioară şi pian” care  a ajuns la a VI-a ediţie. Concertul a fost  susţinut la Casa Balş din Iaşi. Tema proiectului este: ”Cântăm şi învăţăm pe urmele marilor valori”. Anul acesta, proiectul şi-a propus să desfăşoare un program artistic dedicat împlinirii celor o sută de ani de la  Marea Unire 1918.

Astfel, copiii au fost aşteptaţi la Colegiul ”Sfântul Nicolae” primind colăcei proaspeți, iar apoi au servit masa de prânz, după care, au mers să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva, unde a fost citită o rugăciune pentru ei şi pentru evenimentul ce va urma. Seara s-a încheiat cu un concert de vioară şi pian la care a interpretat fiecare copil.

Proiectul este conceput pentru a face un schimb de valori dintre tinerele talente din Republica Moldova si România. Schimbul de prietenii culturale se face între invăţământul vocaţional dintre Liceul Republican Internat de Muzică "Ciprian Porumbescu" din Chişinău şi Colegiul Naţional de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi, respectiv Universitatea de Arte "George Enescu" Iaşi. În cadrul activității a mai participat și doamna Galina Buinovschi, profesor de vioară, Cavaler al Ordinului Republicii, Maestru în Arte, dar și doamna Larisa Jar, profesor de pian, șef de catedră al Liceului Republican Internat de Muzica "Ciprian Porumbescu" din Chișinău. Pe lângă acestea, au mai fost prezenți profesori şi elevi ai școlilor vocaționle din România.

„De șase ani la rând, la fiecare început de an școlar,  doamna prof. univ. dr. Elena Ovanescu Pârvu are cursuri de măiestrie la Chișinau cu elevii Liceului de Muzică ”C. Porumbescu”, iar ei vin cu clasa doamnelor profesoare Galina Buinovschi și Larisa Jar să desfășoare cursuri de măiestrie în cadrul Colegiului Național de Artă și la Universitatea de Arte din Iași cu elevi și studenți talentați. Ca răspuns la aceste cursuri, elevii care au trecut această probă merg la Chișinău și susțin un concert după înțelegerea părților implicate în fiecare an diferit. În primul an a mers corul școlii la Chișinău cu diferite activități culturale, în alt an au concertat pe scena sălii cu orga din Chișinău orchestra școlii noastre iar în ceilalți ani au concertat formații instrumentale din Conservator. Anul acesta, elevii din Chișinău vor desfășura un program artistic dedicat celor o sută de ani de la împlinirea Marii Uniri 1918.” - Prof. Nina Munteanu - Coordonator proiect şi membră a Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române

Citește despre: