SOFR Iași – 30 de ani de misiune, 30 de ani de fapte bune
În perioada 19-22 septembrie, a avut loc Conferința Națională a Societăților de Femei Ortodoxe din țară și diaspora la care au participat 15 delegații în fizic și două societăți care au transmis mesaje: SOFR Alba Iulia și AROLA (Asociația Auxiliară a Femeilor Ortodoxe din SUA și Canada).
La festivitatea de deschidere a evenimentului au rostit alocuțiuni de bun venit Arhimandritul Nicodim Petre, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Mitroplit Teofan pentru lucrarea SOFR Iași, Angela Olariu – președinte de onoare SOFR Iași și Daniela Naclad, președintele în exercițiu al SOFR Iași. Delegațiile s-au prezentat în prezența unui număr mare de membre ale societății de la Iași.
A doua zi, după închinarea la Sfânta Cuvioasă Parascheva și participarea la Sfânta Liturghie arhirească, la Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial Iași, toate delegațiile au prezentat activitatea lor, modele de proiecte de succes, dar și problemele cu care se confruntă.
A fost un dialog de real folos, toate societățile prezente au activități susținute, importante cu binecuvântarea eparhiei din care fac parte. După amiază au vizitat Muzeul Mitropolitan, Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, Biserica „Nicolae Domnesc” și au vizionat un spectacol la Opera Română din Iași.
În cadrul unui pelerinaj desfășurat în cea de-a treia zi a evenimentului, la Mănăstirile Frumoasa, Cetățuia, Galata, Hadâmbu și Bucium, toate doamnele am avut șansa de a se ruga împreună, de a se cunoaște mai bine, dar și de a afla istoria acestor lăcașuri de cult.
La Mănăstirea Bucium a avut loc festivitatea de închidere a evenimentului, s-au prezentat concluziile acestei întâlniri de suflet și s-a hotărât ca următoarea întâlnire de anul viitor să aibă loc la Baia Mare. Deasemenea, va funcționa un grup de lucru on-line, cu toate societățile prezente, în care se vor face cunoscute evenimentele, proiectele din toate societățile, fiind într-o strânsă legătură.
Câteva din gândurile membrelor participante din țară și diaspora:
„Am trait în cele 3 zile de ședere în orașul bisericilor și a mănăstirilor, alături de surorile noastre din SOFR Iași o experiență minunată, la împlinirea celor 3 decenii de slujire a aproapelui. Urăm acestor doamne deosebite, ani îndelungati cu activitate rodnică și succese nenumărate.” (Varvara Pop – Asociația Femeilor Ortodoxe Maramureș).
„Bunul Dumnezeu a îngăduit sa fim părtașe la o întâlnire de suflet a Societăților Femeilor ortodoxe din țară. Zile binecuvântate în care am învățat multe, am împărtășit bucurii, am întâlnit oameni minunați, am văzut locuri pline de istorie și am primit multe binecuvântări. Mulțumim surorilor noastre din Iasi care au trudit pentru a crea o atmosfera calda, liniștită, plină de emoții și bucurie. Domnul să vă răsplătească pentru tot!” (Eugenia Fățan – SOFR Sibiu)
Participarea delegației SNFOR-ABV la Conferința Națională a Societăților Ortodoxe a Femeilor Române din țară și din diaspora, prilejuită de aniversarea a 30 de ani de activitate a SOFR Iași, a fost un bun prilej de a interacționa cu reprezentantele Societăților Femeilor Ortodoxe din țară și din diaspora, oameni dedicați misiunii de păstrare și promovare a culturii și spiritualității creștin ortodoxe, din activitatea cărora am avut multe de învățat.
„O întâlnire de suflet care ne-a îmbogățit spiritual și cultural. Vom păstra pentru totdeauna în inimi bucuria revederii cu surorile noastre din țară, iar SOFR Iași adresăm felicitări pentru cei 30 de ani rodnici și plini de fapte bune, felicitări pentru organizarea acestei întâlniri la cel mai înalt nivel.” (Liliana Lungu – SFO Bălți - R. Moldova),
„Dorim sa mulțumim Societății Ortodoxe a Femeilor Române din Iași pentru organizarea excelentă a Conferinței Naționale a Societăților Ortodoxe a Femeilor Române din țară și diaspora. Am plecat încărcați cu energie pozitiva și spirituală, constatând că societățile din țară sunt bine integrate în realitatea actuală, identificând nevoile pe care le au comunitățile lor și în continuare se dedică slujirii Lui Dumnezeu.” (Sandra Hoișteanu și Simona Feurdean – SOFR Cluj),
Un exemplu de dăruire și sacrificiu îl reprezintă Angela Paveliuc Olariu, președinte de onoare al SOFR Iași, care a prezentat, activitatea primilor 10 ani de la reactivarea societății, dăruind doamnelor invitate și o carte „Oameni și fapte 10 ani de activitate SOFR Iași (1994-2004)” fiind un izvor de informații și experiențe care ne îmbogațesc sufletește la orice întâlnire.
„Am condus această societate împreună cu mai multe doamne dăruite din suflet cu dorința specială de a face bine, de a ajuta pe cei care aveau nevoie de ajutor: pe bolnavii noștri, persoanele în vârstă, copiii care se aflau în spital.” (Angela Olariu, președinte SOFR Iași, între anii 1994-2004 și 2015-2017)
„Se cuvine să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate și pentru această întâlnire de folos, care ne unește în realizarea obiectivelor noastre, de a întări credința ortodoxă prin cultivarea virtuţilor creștine în familie, școală și societate, de înmulțire a activităților de caritate și alinare a suferințelor, pentru mobilizarea potențialului și capacităților femeilor în lucrarea de educare și însănătoșire morală a neamului românesc. Toate începând de la exemplul propriu, de a face fapta bună, cu inimă curată, credință tare, cu smerenie și cu încredințarea că toate ne vor folosi în răspunsul bun pe care îl vom da înaintea lui Dumnezeu. Fără sprijinul Arhiepiscopiei Iașilor și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil.” (Daniela Naclad – președinte SOFR – Iași)