SOFR Iași a organizat conferința „Între Cruce și Înviere: despre curajul femeii credincioase”
Luni, 9 martie, Societatea Ortodoxă a Femeilor Române Iași a organizat conferința „Între Cruce și Înviere: despre curajul femeii credincioase”, în Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan, avându-l ca invitat pe Arhim. Nicodim Petre, consilier al Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, starețul Mănăstirii Bucium și delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan pentru activitățile SOFR.
Pr. Nicodim i-a invitat pe cei prezenți într-o călătorie duhovnicească, pentru a conștientiza perioada de timp în care Mântuitorul a fost între Cruce și Înviere, Dumnezeu și Om. Aceste trei zile au însemnat incertitudine, o perioadă de așteptare, dar și un test de verificare a credinței. Slujba de sâmbătă vorbește despre Hristos care se află în mormânt: „În mormânt cu Trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul și pe tron împreună cu Tatăl și cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce ești necuprins” (rugăciune la încheierea Proscomidiei).
Curajul și hotărârea femeilor de a îndeplini în bună rânduială ungerea cu miresme le-au arătat pe acestea primind răspuns bun la testul credinței. Cu toate că femeile știau că se află în fața unui obstacol pe care singure nu îl pot depăși, au început lucrarea lor cu dragoste și jertfă: „Și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?” (Marcu 16, 3).
Cu dragoste părintească și blândețe, părintele stareț a împărtășit numeroase exemple din vasta sa experiență pastorală, prin care a subliniat importanța femeii în viața de familie: prin rugăciune, jertfă și răbdare, femeia creează căldura și frumosul în familie și devine un stâlp în valurile vieții. Femeia se remarcă prin capacitatea de jertfă pentru ceilalți. Sfânta Monica – mama Sfântului Augustin, Anița Nandriș-Cudla (autoarea cărții „20 de ani în Siberia”) și Aspazia Oțel Petrescu sunt câteva modele care inspiră. În teologie nu este posibilă Învierea fără Cruce. Crucea înseamnă luptă, răbdare și sens. Prin naștere, femeia își poartă crucea – oferă lumii un nou suflet. Educația pe care o oferă femeia pruncului este o înviere. A purta crucea în viața de zi cu zi înseamnă asumarea responsabilităților aparent mărunte, dar care dau echilibru.
Rugăciunea și lectura sunt elemente care o pun pe femeie în comuniune cu Dumnezeu, alimentând astfel rezervorul de iubire, sensibilitate și jertfă. Invitatul a așezat la inimile celor prezenți gândul că postul și suferința ne ajută să devenim mai sensibili la ceea ce este în jurul nostru.
Doamna Daniela Naclad, președintele SOFR Iași, a moderat întâlnirea, a adresat un gând de mulțumire celor prezenți și a rostit un cuvânt pentru suflet.
Această conferință a valorificat timpul Postului și ne-a ajutat să înțelegem mai bine rolul femeii în familie și societate. A fost un context de socializare, de dobândire a unor noi informații, dar și de clarificare a căutărilor personale, prin secțiunea de întrebări.
