SOFR Iași a organizat o conferință despre Postul Mare
Luni, 11 martie, Societatea Ortodoxă a Femeilor Române - Iași a organizat conferința „Postul Mare - călătoria duhovnicească pregătitoare pentru Sfintele Paști”, având ca invitat pe arhim. Nicodim Petre, Consilierul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și starețul Mănăstirii Bucium, dar și delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan pentru activitățile SOFR. Conferința a fost moderată de Daniela Naclad, Președintele SOFR.
Părintele Nicodim Petre a început prelegerea cu prezentarea duminicilor postului și a asemănat Postul Mare cu un pelerinaj duhovnicesc spre Pătimirile și Învierea Domnului. Sfinții Părinți au rânduit ca în această perioadă fiecare săptămână să aibă o duminică specială: Duminica Ortodoxiei, a Sfântului Grigorie Palama, a Sfintei Cruci, a Sfântului Ioan Scăraru, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Iar Duminica a șasea a Postului Mare este Praznic Împărătesc, când se sărbătorește Intrarea Domnului în Ierusalim. La finalul pelerinajului duhovnicesc ne bucurăm de Lumină, ne întâlnim cu Mântuitorul, Cel ce a fost răstignit și a înviat.
În cele ce au urmat, invitatul a prezentat efectele binefăcătoare ale postului și rugăciunii, mai ales în situațiile limită, cum ar fi o boală grea sau o încercare. Zidirea personală prin lectură și rugăciune aduce mereu roade frumoase în lume, astfel părintele Nicodim ne-a invitat ca în perioada postului, și nu numai, să alocăm timp necesar pentru a primeni cămara tainică a inimii. Părintele a sădit în suflete gândul că rugăciunea este la îndemâna oricui, oriunde și nu costă bani; omul care dobândește bucuria rugăciunii se roagă ușor și își dedică tot mai mult timp acestei îndeletniciri. Totodată, rugăciunea lucrează tainic și oferă mult bine în lume.
La secțiunea de întrebări, doamnele prezente la conferință au aflat răspunsuri ziditoare de suflet la frământările pe care le-au expus.
Angela Olariu, președinte de onoare a SOFR Iași, a completat informații despre post și ne-a împărtășit învățături din vasta sa experiență.
Această conferință a pus început bun perioadei de post și a oferit un imbold pentru urcușul duhovnicesc. La finalul conferinței, părintele Nicodim a săvârșit o slujbă de pomenire pentru Zinica Ionescu, una dintre membrele fondatoare ale SOFR Iași, care s-a mutat la Domnul recent.