Somalia, pe locul 3 în Indexul Mondial al Persecuţiei
Conform Indexului Mondial al Persecuţiei, referitor la perioada 1 noiembrie 2018 - 31 octombrie 2019, Somalia este a treia țară din topul celor mai intolerante state în ceea ce priveşte creştinismul.
Islamul este, conform Constituției, religie de stat în Somalia, de aceea convertirea la creștinism este considerată ilegală. Cel care se dezice de Islam, comite un act de trădare de neiertat față de familie și clan.
Viața creștinilor depinde foarte mult de nivelul lor de prudență. Doar puțini dintre ei, reușesc să se adune în grupuri mici, ca să-și împărtășească credința și ca să se încurajeze reciproc, conform porti-deschise.org.
***
„Open Doors” a monitorizat persecuția creștină la nivel mondial începând cu anul 1992. În acest an, clasamentul primelor 10 țări în care creștinii sunt persecutați nu este foarte diferit de cel realizat în anii precedenți. Astfel, după Coreea de Nord urmează Afganistan (nr. 2), urmat de Somalia (nr. 3), Libia (nr. 4), Pakistan (nr. 5), Eritrea (nr. 6), Sudan (nr. 7), Yemen (nr. 8), Iran (nr. 9) și India (nr. 10).