Spectacol caritabil la Teatrul Național din Craiova

Arhiepiscopia Craiovei

Spectacol caritabil la Teatrul Național din Craiova

Festivalul caritabil de colinde „ColinDAR cu Paula Seling” a ajuns anul acesta la cea de a cincea ediție.

Organizat cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, evenimentul a avut loc în sala mare a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, luni, 5 decembrie.

În prima parte a spectacolului Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei mitropolitane din Craiova. A urmat recitalul cunoscutei soprane Diana Țugui și a tenorului Costel Busuioc, care au adunat într-un buchet cele mai frumoase colinde desprinse din repertoriul clasic. În partea a doua a concertului, artista Paula Seling a cântat alături de Grupul mimico-gestual „Anghelos”. Recitalul îndrăgitei artiste a fost îmbogățit de tradiționalele colinde și mai multe piese de muzică ușoară, desprinse din repertoriul personal.

Fondurile obținute din vânzarea biletelor vor fi direcționate către persoanele aflate în dificultate, prin proiectele sociale implementate de „Vasiliada”. În acest sens, părintele Adrian Stănulică, directorul ONG-ului a spus: „Darul nostru de colindă a fost primit și în acest an cu bucurie de credincioșii craioveni. În realizarea acestei manifestări d-na Seling și ceilalți invitați au avut un rol foarte important. Fără ajutorul ei, colinda noastră ar fi fost cu siguranță mult mai săracă. Mulțumim tuturor celor care au pus umărul la realizarea acestei minunate seri, precum și celor care au venit să asculte aceste minunate colinde. Darul nostru va merge de aici mai departe în casele celor săraci, pentru împlinirea unui tradițional proverb românesc: «Dar din dar se face Raiul»”.

În organizarea s-au implicat și Casa de Cultură Traian Demetrescu din Craiova, TVR Craiova și Radio Kiss FM.

sursa: mitropoliaolteniei.ro