Spectacol de colinde şi cântece populare la Penitenciarul Botoşani

Arhiepiscopia Iaşilor

Spectacol de colinde şi cântece populare la Penitenciarul Botoşani

Penitenciarul Botoşani a organizat şi găzduit vineri, 23 decembrie 2016, la iniţiativa preotului capelan Florin Marcu, spectacolul „Colinde şi datini străbune“. Acesta a reunit grupuri de colindători mari şi mici, dar şi pe solista populară Sofia Vicoveanca, care a adus lumină în sufletele celor aflaţi după gratii. 

În deschidere, elevii Şcolii Gimnaziale Numărul 10 din Botoşani au încântat auditoriul cu un program de colinde, iar apoi a urmat corul capelei militare din Botoşani şi Grupul „Moştenitorii“ din Orăşeni Vale. „În încheiere, artista Sofia Vicoveanca a împărtăşit, prin cântecele populare, colindele strămoşeşti şi poeziile sale, bucuria sărbătorilor ce se apropie, aducând lumină pe chipul celor prezenţi şi lacrimi în ochi. Participarea deţinuţilor la acest gen de activităţi de promovare a tradiţiilor şi a obiceiurilor de iarnă contribuie la cunoaşterea semnificaţiilor moral-religioase ale acestora şi la valorizarea unor norme creştine“, a spus comisarul-şef de penitenciare Cristian Ieremie, directorul Penitenciarului Botoşani. 

Citește despre: