Spectacol organizat de elevii Seminarului Teologic Dorohoi
Vineri, 9 martie 2018, teatrul municipiului Dorohoi a găzduit cea de-a XV-a ediţie a spectacolului „Un zâmbet şi un gând frumos pentru mama“, organizat de membrii Cenaclului „Haris“ al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“, coordonaţi de prof. Cristina Ionela Ignat.
Elevii seminarişti au oferit un program artistic divers, au interpretat numeroase melodii dedicate mamelor şi au încântat publicul cu câteva momente umoristice. În încheierea spectacolului, pe scenă au urcat membrii Ansamblului de dansuri „Romaniţa“, coordonat de elevul Ilie Cristian Tofan, cu o suită de dansuri populare. Pe scenă au participat şi Roxana Prodan, Ecaterina Muha şi Ionuţ Aungurence, absolvenţi ai seminarului, care au dorit să prezinte şi ei câteva mărţişoare speciale pentru cele mai iubite fiinţe de pe pământ. Sala teatrului a fost împodobită în mod deosebit de membrii cercului artistic din cadrul seminarului, coordonaţi de eleva Elena Darie.
Părintele director Constantin Muha a mulţumit tuturor elevilor care au evoluat pe scenă şi au adus câteva momente de bucurie în sufletele tuturor celor prezenţi. (Pr. prof. Creţu Vasile-Ionuţ)