Parte din trilogia „Setea muntelui de sare”, în care mai sunt cuprinse piesele Iona și Matca, „PARACLISERUL” lui Marin Sorescu ne încurajează la introspecție, la inițierea unui nou dialog cu transcendentul, la o confruntare cu singurătatea noastră fundamentală în fața eternității, dar și cu multitudinea fațetelor noastre interioare, care dialoghează în permanență, ajutându-ne să continuăm viața pe calea aleasă, din copilărie până la bătrânețe. Paracliserul este un personaj cu aura unui discipol întru ale sfințeniei, care alege să ducă la bun sfârșit munca de afumare sisifică a pereților ultimei catedrale zidite, pentru ca la final, prin contrast cu întunecimea spațiului unde și-a petrecut existența, să dea luminii puterea rugului aprins cu prețul sacrificiului suprem.

În Paracliserul, suntem în zona spiritualității creștine, necontenit execrată chiar și în momentul scrierii piesei, dar și după aceea, cu toate armele și pe toate canalele ateismului mai mult sau mai putin ștințific, în adunări anume dedicate sau la învățământul politic. După abdomenul uriaș al balenei, care l-a înghitit pe lona pentru că nu și-a împlinit misiunea încredințată de Creator, de a purifica lumea, Marin Sorescu își alege ca spațiu al celei de-a doua piese biserica, perimetru sacru al pietății, în care protagonistul (și scritorul!) caută credință, nu o găsește, dar o zidește stăruitor, tenace, fără odihnă, din fum, din strădanie neînduplecată, afumând el însuși pereții cu lumânări, adunânduși forța și speranța, după cunoscuta formulă biblică: „Doamne, cred în tine, ajută necredinței mele!”. Își împlinește destinul prin acțiune efectivă, tenace, neîntreruptă, consumânduși substanța vitală. Investinduși ființa întreagă, în această dăruire existențială, până la arderea totală de sine.

E o doză de mare neliniște în teatrul pe care-l scriu, de anxietate chiar, un vuiet de întrebări puse și nerezolvate. I se pot aplica multe etichete, etichetele pot fi întoarse și pe dos, după un timp, după ce se mai șterge scrisul de pe ele. Țin mult la tripticul lona, Paracliserul, Matca, pentru că acolo m-am căutat cu mai multă îndărătnicire. Citite fără dialog, aceste piese pot deveni o carte de filozofie, pe care chiar intenționam să o scriu, în acel timp, ca tratat și m-a luat teatrul pe dinainte. Teatrul și poezia. – Marin Sorescu

Biletele pot fi achizitionate pe site-ul ateneuiasi.ro sau la casa de bilete a ateneului.