Sprijin oferit de Protoieria Fălticeni şi SNOFR în preajma sărbătorilor pascale
În ziua de 4 aprilie 2018, la sediul Protoieriei Fălticeni, a fost organizată o acţiune filantropică, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pentru cei 21 de bătrâni ce se află în grija Societăţii Naţionale a Femeilor Ortodoxe Române (SNOFR), filiala Fălticeni.
A devenit o tradiţie ca în preajma Sfintelor Paşti, vârstnicii bolnavi şi defavorizaţi din municipiul Fălticeni să fie ajutaţi cu daruri pentru a întâmpina marele praznic al Învierii Domnului. Bătrâni văduvi, ce se află în diferite stadii de boală, mobilizaţi la pat, ce trăiesc în condiţii precare, unii dintre ei fiind abandonaţi de familie, ori fără nici un sprijin din partea autorităţilor, primesc în fiecare lună alimente, medicamente şi bani, din partea SNOFR Fălticeni, organizaţie ce le oferă sprijin şi asistenţă, atât materială, cât şi morală.
Vârstnicii au primit pe lângă alimente de bază - ulei, zahăr, făină, orez, pâine - şi obiecte de igienă personală, produse tradiţionale: carne, lapte, cozonaci, fructe, dulciuri, colaci ş.a. pentru sărbătoarea Sfintelor Paşti. Această acţiune a fost organizată cu sprijinul Protoieriei Fălticeni.
„Ne bucurăm ca putem avea grijă şi de dumneavoastră, şi mulţumim pe această cale doamnei Elena Aioanei, care ne-a ajutat că să putem face această fapta bună, acum când ne apropiem de Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Nu reuşim să vă ajutăm aşa cum doamna Aioanei are grijă de dumneavoastră, fiind neobosită în a vă oferi acest sprijin şi care este mult mai apropiată de dumneavoastră, dar mereu căutăm soluţii pentru va voi să nu simţiţi că sunteţi singuri. Sperăm că am adus un pic se speranţă în sufletele dumneavoastră şi vă promitem că astfel de acţiuni vor continua. Vă dorim multă sănătate, iar Învierea Domnului să vă binecuvânteze casele şi să vă dăruiasca mântuire, iar doamnei Aioanei dimpreună cu cei ce fac parte din această organizaţie, multă putere pentru a ajuta aceşti bunici mulţi ani de acum înainte“, a declarat părintele protopop Adrian Dulgheriu.
SNOFR - filiala Fălticeni a fost înfiinţată în anul 2000, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, desfăşurând timp de 18 ani o consistentă activitate social-filantropică. Sub purtarea de grijă a acestei societăţi s-au aflat zeci de bătrâni din Fălticeni şi din împrejurimi, persoane defavorizate, elevi şi studenţi cu o situaţie precară, dar şi familii cu un statut social nesigur şi cu mulţi copii. (Pr. Georgian Rotar)