„Spune-mi o poveste pentru suflet” organizează Concursul de creație „Cealaltă Bucovină”
Concursul lunii noiembrie, organizat de Spune-mi o poveste pentru suflet, este dedicat Bucovinei de Nord. Tema ediției este „Cealaltă Bucovină”. Competiția are patru secțiuni: literatură, arte plastice, abilități practice și talente. În concurs se pot înscrie copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani.
În nordul României, la doar câțiva kilometri de Mănăstirea Putna, se află granița care desparte România de Ucraina. Granița care desparte sudul Bucovinei, din România, de nordul Bucovinei, din Ucraina. Hotarul însă nu poate despărți sufletul Bucovinei.
Concursul lunii noiembrie, organizat de Spune-mi o poveste pentru suflet, este dedicat Bucovinei de Nord. Tema ediției este „Cealaltă Bucovină”.
„Românii din Ucraina nu sunt mai puțin români decât noi. Ei, părinții lor, bunicii lor s-au născut și trăiesc într-o țară care nu le prețuiește identitatea și nu se străduiește să le-o cultive. Românii din nordul Bucovinei sunt ca niște orfani, de care rudelor nu le mai pasă. Să-i cunoaștem mai bine și, prin intermediul concursului «Cealaltă Bucovină», să trecem într-un fel, granița care ne desparte de ei”, afirmă Ioana Revnic, coordonatoarea concursului.
Competiția are patru secțiuni: literatură, arte plastice, abilități practice și talente. În concurs se pot înscrie copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani.
Secțiunea literară are trei categorii de vârstă: 7-9 ani, 10-12 ani, 13-14 ani. Concurenții de 7-9 ani vor scrie o scrisoare către un copil român din cealaltă Bucovină.
În scrisorile lor, expeditorii le vor povesti prietenilor de peste graniță lucruri despre ei. În plus, vor nota: ce știau despre această parte de Bucovină și ce au aflat acum; un lucru pe care copiii români de acolo ar putea să îl facă, pentru a nu-și uita limba; care ar fi, după părerea lor, cel mai frumos cuvânt din limba noastră. Un cuvânt pe care un om să îl țină minte toată viața, oriunde ar fi.
Participanții de 10-12 ani și de 13-14 ani vor citi, singuri sau împreună cu părinții, cinci texte despre câțiva bucovineni de seamă: Eudoxiu Hurmuzaki, Iancu Flondor, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici, Iraclie și Ciprian Porumbescu, Ion Grămadă – eroul Bucovinei.
În continuare, vor scrie o pagină de jurnal despre unul dintre aceste texte. Vor consemna, pe lângă impresiile de lectură: două motive pentru care au ales acea poveste de viață; ce anume din ce au citit le-ar folosi lor; ce l-ar întreba pe „eroul” istorisirii – despre Bucovina din vremea lui; ce știau despre cealaltă Bucovină și ce au aflat cu ocazia acestui concurs.
La secțiunea de arte plastice, copiii vor desena ce anume le sugerează Balada lui Ciprian Porumbescu. Acestea vor fi jurizate în cadrul următoarelor categorii de vârstă: 5-7 ani; 8-10 ani; 11-12 ani, 13-14 ani.
Secțiunea de abilități practice se adresează familiilor. Concurenții vor găti un desert tradițional din Bucovina, Blinele.
La secțiunea talente, copiii vor cânta una dintre piesele reprezentative pentru zona Bucovinei: Balada de Ciprian Porumbescu, Cântă cucu-n Bucovina sau Când a fost să moară Ștefan. Vor filma momentul și vor trimite înregistrarea.
Contribuțiile participanților sunt așteptate până pe 23 noiembrie, la adresa concursuri.sops@gmail.com. Câștigătorii vor fi anunțați pe 30 noiembrie.
Mai multe detalii se găsesc pe bunatate.ro, în articolul despre concurs.
*
Concursurile „Spune-mi o poveste pentru suflet” au ajuns la cea de-a șaptea ediție. Până în prezent, au participat peste 550 de copii din România, din Republica Moldova și din diaspora. Aceste competiții sunt parte a proiectului Spune-mi o poveste pentru suflet, un proiect de educație a caracterului prin intermediul poveștilor, coordonat de Ioana Revnic.
Persoană de contact: Ioana Revnic
E-mail: spuneopovestepentrusuflet@gmail.com
Telefon: 0740.938.323