SSTI inițiază campania „Nicio strană fără cărți de cult”
Societatea Studenților Teologi din Iași a dat startul celei de-a doua ediții a campaniei caritabile „Nicio strană fără cărți de cult”. Anul trecut, aceștia au reușit să strângă fondurile necesare achiziționării a 4 seturi complete pentru înnoirea stranelor din parohii.
Dat fiind faptul că în multe localități din județele Harghita și Covasna ortodocșii sunt minoritari și, astfel, parohiile sunt mici și cu posibilități reduse, ne-am gândit să continuăm și în acest an proiectul „Nicio strană fără cărți de cult”. Ne propunem să ajutăm și anul acesta minim două parohii defavorizate și să înnoim fondul de carte de cult necesară. Din experiența anilor precedenți, edițiile pe care încă le folosesc datează din timpul Regelui Ferdinand, într-o scriere veche românească, mai puțin accesibilă limbajului actual.
Cărțile pe care le vom achiziționa vor fi donate de studenții membri ai asociației noastre cu prilejul unei Liturghii misionare stabilită de comun acord cu preoții parohi, până la finalul acestui semestru.
Ne puteți ajuta prin donații în bani sau donații de carte. Setul de cărți pe care ne propunem să-l donăm fiecărei parohii cuprinde următoarele titluri: cele 12 Minee, Apostol, Triod, Penticostar, Ceaslov, Psaltire, Catavasier, Cântările Sfintei Liturghii - CSL, și minim 5 exemplare de Biblie pentru credincioși.
Pentru donații în bani puteți trimite direct în contul asociației
RO47 RZBR 0000 0600 2194 6476 la Raiffeisen Bank
Titular: ASOCIAȚIA SOCIETATEA STUDENȚILOR TEOLOGI
Moneda: RON
Cod Swift: RZBROBU
Teodor P. – 0754.842.181
Andreea G. – 0730.731.546