„Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare” – un nou concurs de creație pentru copii

Social

„Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare” – un nou concurs de creație pentru copii

În 2 iulie l-am sărbătorit pe Sfântul Ștefan cel Mare, apărător neînfricat al credinței și al patriei străbune, mare ctitor de lăcașuri sfinte. Cu acest prilej, proiectul „Spune-mi o poveste pentru suflet” lansează un concurs care îi este dedicat. Pot participa copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani, în cadrul a două secțiuni: arte plastice și literatură.

Tema ediției este „Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare”. Pentru a înțelege mai bine de ce Sfântul Ștefan a rămas în istorie, de ce oamenii l-au iubit, de ce l-au ascultat, de ce l-au urmat în lupte, de ce i-au fost credincioși, le propunem participanților să citească viața Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

Cartea, publicată în colecția Viețile sfinților povestite copiilor a Editurii Mitropolit Iacov Putneanul de la Mănăstirea Putna, poate fi citită AICI, pe site-ul www.putna.ro, secțiunea Publicații, pe toată perioada desfășurării concursului.

Apoi, copiii sunt invitați să realizeze un desen în care să ilustreze una dintre virtuțile Sfântului Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei: dragostea pentru popor, dar și pentru vrăjmași; iubirea de țară; curajul; ascultarea; smerenia; credința.

După ce citesc volumul despre Viața Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, în cadrul secțiunii de literatură, copiii vor răspunde unor întrebări inspirate din carte, își vor exprima punctul de vedere în legătură cu diferite episoade din viața domnitorului, vor crea o poveste, vor scrie despre ceea ce au descoperit citind.

Concursul se încheie în 23 iulie, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 31 iulie. Premianții vor primi cărți publicate la Editura Mitropolit Iacov Putneanul a Mănăstirii Putna și vor avea parte de alte surprize. Lucrările premiate vor fi postate online.

„Spune-mi o poveste pentru suflet” este un proiect de educație caracterială prin intermediul poveștilor, inițiat de Ioana Revnic. În cadrul acestui proiect, până în prezent s-au desfășurat peste 200 de ateliere de povești, în țară și în străinătate.

Concursurile „Spune-mi o poveste pentru suflet” au debutat în luna mai. La prima ediție – Copilăria este bucuria – dedicată Zilei Copilului, au participat 150 de copii. Ediția lunii iunie – Născuți din inimă – a avut ca temă adopția și la concurs au trimis lucrări inclusiv copii români din diaspora.  Detalii despre a treia ediție găsiți în articolul Concursul lunii iulie: „Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare”.

Persoană de contact:

Ioana REVNIC, coordonatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”

e-mail: spuneopovestepentrusuflet@gmail.com

Telefon 0740938323

Citește despre: