Stejarul din Borzești

Reportaj

Stejarul din Borzești

Stejarul din Borzești (Rădăcina din imagine este expusă în turnul clopotniță de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Borzești, orașul Onești) În copilăria lui Ștefan, la Borzești, s-a întâmplat un episod trist, care l-a marcat pe viitorul Voievod al Moldovei și care l-a determinat să ridice Biserica din Borzești. Pe când copilul Ștefan se juca împreună cu copiii răzeși, la umbra unui stejar secular (trei - patru bărbați îi cuprindeau tulpina), de-a tătarii și moldovenii, împărțiți în două cete, s-au luptat până când: „ ceata moldoveană în frunte cu Ștefăniță, l-a prins pe hanul tătar“ adică pe Gherghiță (Mitruț) prietenul lui Ștefăniță. Cu chiote și veselie, copii îl ridică în stejar (ca și cum l-ar fi spânzurat pe hanul tătar pentru faptele făcute când călca hotarele Moldovei) pe Gheorghiță. Bucuria copiilor este scurtă deoarece acesta zărește venind călări tătarii adevărați înarmați cu săbii, arcuri cu săgeți otrăvite, steaguri de luptă, iar Gheorghiță striga îngrozit „Dați-mă jos vin tătarii !“. Copii de frică fug, iar tătarii poposesc la umbra stejarului. Văzându-l, îl ucid, trăgând cu săgeți în inima copilului (hanul Menghi Gherai). Copii se întorc și văd fapta îngrozitoare, iar Ștefăniță jură că atunci când va fi mare va face dreptate. Peste 30 de ani Ștefan Voievod îl prinde la Nistru pe fiul Hanului Tătar și-l judecă la Borzești, pedepsindu-l cu aceeași moarte apoi poruncește să taie ștejarul și ridică aici o biserică cu masa altarului pe locul fostului stejar, locul martiriului lui Gheorghiță. În anul 1952 s-a săpat sub masa altarului și s-au găsit resturi din trunchiul stejarului (s-a datat ca fiind din secolul XV).