Tabăra din Pietrărie a început ca o poveste simplă, al cărei tâlc urma să-l descoperim mai târziu, împreună. Miercuri, 8 iulie 2015, ne-am întâlnit cu adolescenții din sat, dornici să dea o mână de ajutor la organizare. Cu ei ne-am avântat în activități diverse, de cunoaștere, de încredere, de consolidare a echipei, toate pentru a ne împrieteni și a învăța să lucrăm de-adevăratelea pentru copiii și tinerii din sat. Voluntarii ATOReni și cei din Pietrărie au stabilit un scop al taberei și astfel, încărcați de sens și de motivație, ne-am ridicat unii pe alții la greu, sprijinindu-ne pe un țel comun. Speram ca dincolo de activitățile frumoase, să reușim să ajungem la ei, la copii, speram ca ei să vadă că dorim cu adevărat să le fim alături, nu ca animatori neapărat, ci ca oameni și ca prieteni.

Următoarea zi a adus marea încercare pentru noi. Copiii, de la cei mai mici până la cei mai măricei, aproximativ 60, au venit cu drag la biserica din sat, pentru două zile de…altfel. Ne-am împărțit întâi pe grupe: Sfânta Maria, Sfânta Filofteia, Sfântul Ioan. Cu așa protectori, care să ne țină uniți în duh, am început, alături de animatori, să ne cunoaștem. Apoi, ne-am adunat la atelierele de artă, scrisori, muzică, sau tir cu arcul. Copiii au avut ocazia să-și folosească creativitatea pentru a realiza oameni din pietre, sau a scrie scrisori pentru tinerii din alte sate, unde vom organiza o nouă tabără. Așa, au aflat că nu sunt singuri, că există și în satele din apropiere tineri ca ei, dornici să învețe, să cunoască alți tineri asemenea lor cu care să împărtășească gânduri și experiențe. Spre sfârșitul dimineții, se auzeau voci firave cântând în cor “Andrii Popa” și exclamații de uimire ale celor ce au reușit să nimerească ținta din prima. Spre amiază, ne-am adunat toți pentru a spune “Paraclisul Maicii Domnului” și a ne spovedi la părintele din sat. Toată agitația din timpul zilei s-a topit în rugăciune și ne-am reamintit Cine ne ține, de fapt, împreună și Cine ne dă putere.            

Ultima zi a adus cu sine alte provocări. După Sfânta Liturghie, prilej de a cânta și a ne împărtăși cu Trupul si Sângele lui Hristos, copiii au mers la atelierele de teatru și dans. Energizați de dragul frumosului și al artei, ascuns în sufletul oricărui tânăr, am continuat cu Jocurile Olimpice. De data aceasta, grupele au fost formate din copii de toate vârstele, care s-au ajutat unii pe alții în cursa cu saci sau cu obstacole. Dincolo de plăcerea jocurilor, acestea au constituit o metodă de educație nonformală, în care lecțiile principale au fost solidaritatea, corectitudinea și încrederea în celălalt. Vânătoarea de comori organizată în pădure, o altă provocare a taberei, ne-a adus pe toți împreună în încercarea de a descoperi indiciile, de a trece cu bine probele și a ne încuraja pentru a continua căutarea. 

Au găsit, oare, copiii comoara la sfârșitul zilei? A existat un câștigător al jocului, un erou care să strălucească în fața celorlalți? Tot ce știu este că, spre final, nu a mai contat cine a fost câștigătorul, nici că eram de vârste diferite, nici că eram obosiți. Atmosfera creată a depășit dorința de a câștiga și de afirmare. De fapt, acel câștigător individual, acel erou nu a existat niciodată. Ne-am unit toți și astfel am devenit eroi. Iar tâlcul poveștii noastre l-am aflat mai târziu, când am ajuns acasă și ne-am dat seama că ne este dor unii de alții,  că am trăit intens acele câteva zile de tabără. Timpul a trecut, dar purtăm în noi amintiri frumoase si poate câteva lecții discrete de a fi oameni buni. Pas cu pas, vom muta si câte-un munte, împreună,  mai ales muntele de singurătate si dezorientare ce amenință să umbrească viața tinerilor. Totuși, până atunci, nădăjduiesc că, la nevoie, vom scoate din tolbă cele învățate si le vom folosi ca să depășim obstacolele tinereții și să creștem mari.

(Teodora Drișcu – ATOR Iași)