Roma, capitala Italiei, este un muzeu deschis în aer liber. Aici lecţiile de istorie se pot face în plimbare, de pe terasa unei cofetării, din tramvai sau de pe o bancă din parc. Aproape de oriunde se vede câte o construcţie care aduce aminte de centrul Imperiului Roman, de Cetatea Eternă în care şi-au trăit viaţa cunoscuţii împaraţi romani. În vremurile vechi, acest loc era numit şi „Caput Mundi“- Capitala Lumii, locul unde se intersectau cele mai importante drumuri ale Europei: comerciale, culturale şi religioase.

Aici am avut prilejul să vedem şi opere de artă realizate mai târziu: Capela Sixtină pictată de Michelangelo (1508 - 1512), Palazzo Senatorio, fântâni impresionante străjuite de cladiri de epocă, muzeele Vaticanului, bogate în colecţii de artă, de antichităţi sau obiecte de etnografie, dar şi Muzeul Naţional de Artă Modernă. Despre Vatican se spune că este o ţară în mijlocul unui oraş căci are şi calitatea de stat al cărui preşedinte este însuşi Papa. Stato della Citta del Vaticano are o suprafaţă de jumătate de km pătrat şi numără aproximativ 1.000 de cetăţeni, deci este mai mic decât satul bunicilor mei despre care n-a auzit nimeni. În peregrinările noastre romane ne-am oprit şi la Biserica „Santa Scala“ sau „Sfânta Scară“. Aceasta a fost adusă la Roma de Sfânta Elena în sec. IV şi a fost amplasată în fostul palat papal lângă San Giovanni in Laterano. Scara are 28 de trepte şi se urcă de către pelerini în genunchi. Pe această scară, ne spune tradiţia, a urcat şi Mântuitorul pentru a fi judecat de Pilat. Primele mărturii scrise în legătură cu această memorie deosebită a Patimirii lui Iisus au fost consemnate într-un fragment din „Liber Pontificalis“, din timpul Papei Sergiu al II-lea (844-847) şi într-o Bullă a Papei Pascal al II-lea (1099-1119). La Roma nu există pelerin care să nu viziteze Sanctuarul Pontifical, unul dintre cele mai renumite şi reprezentative locuri ale lumii creştine, situat şi el aproape de Basilica „Sfântul Ioan din Lateran“.

Capela „Sancta Sanctorum“ (Sfânta Sfintelor) este frumoasa capela în faţa căreia pelerinii ajunşi la utima treptă din scara sfântă pot să se roage în faţa gratiilor groase care o protejează, fiind deschisă doar cateva ore pe săptămână. Într-o perioadă, această capelă a fost considerată cel mai sfânt loc de pe pământ, iar papii care locuiau în Palatul Lateran urcau aceste scări în genunchi şi veneau să se roage aici în fiecare zi. Aici au fost adăpostite mai multe sfinte moaşte foarte importante, apoi, mai târziu, în anul 1905, mutate la Vatican.

Conform istoricilor din Evul Mediu, acest loc a fost „cel mai venerat sanctuar din Roma“, fiind considerat şi oratoriul privat al papilor până în perioada renascentistă. Despre acestea se poate citi în primul „Liber Pontificalis“, apărut în timpul Papei Ştefan al III-lea, iar mărturiile se înmulţesc după anul 1000, mai ales cele legate de Liturghia Săptămânii Sfinte şi de luarea în posesie a Lateranului de către Papi.

Papii s-au întrecut în a împodobi şi restaura Capela. Între aceştia, s-au distins Leon al III-lea (†816), Inocenţiu al III-lea (†1216), Onoriu al III-lea (†1227) şi mai ales Nicolae al III-lea (†1280), căruia i se datorează forma actuală a capelei. Sub pontificatul său au fost pictate frescele atribuite şcolii romane din secolul al XIII-lea, a fost terminat mozaicul de deasupra altarului şi podeaua în stil cosmatesc (în stilul creat de Cosmati, neam de pietrari din Lazio, în secolul XIV-XVI).

Ceea ce se păstrează şi este cel mai vechi în „Sfânta Sfintelor“ este imaginea Mântuitorului, cunoscută ca şi „Acheropîta“ (cea nepictată de mână omenească). Este pictată pe lemn, reprezetându-l pe Mântuitorul aşezat pe tron cu mâna dreaptă binecuvântând şi cu Evanghelia în mâna stângă. Încă nu i se cunoaşte originea. În secolul al VIII-lea era atât de venerată, încât Papa Ştefan al II-lea (†757), conform „Liber Ponyificalis“, pentru a evita pericolul invaziei Longobarzilor, conduşi de Astolf (735), a purtat-o el însuşi în procesiune, pe proprii umeri.

Pentru noi, să vizităm „Scara Sfântă“, călcând pe aceleaşi trepte pe care şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a păşit, prin cercetarea unor locuri binecuvântate ale Romei, a reprezentat un prilej de bucurie duhovnicească, întărire în credinţă, dar şi îmbogăţire culturală. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această călătorie de suflet şi mulţumim părintelui Nicolae Dorneanu pentru acompaniere şi tutorelui nostru, părintelui Nicodim Petre, pentru îndemn şi îndrumare. (Raluca Alexandra Alecu, Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, anul II)