Suferința prin care trecem în aceste zile este o mustrare a lui Dumnezeu?

Întrebări și răspunsuri

Suferința prin care trecem în aceste zile este o mustrare a lui Dumnezeu?

Pr. Răzvan Ionescu: Nu știu să vă răspund. Dar pe de altă parte știu să vă spun că ne putem asuma lucrurile duhovnicește sau nu. Toate care vin asupra noastră, să le transformăm.

Sfântul Paisie Aghioritul spunea că „Nimic nu a lăsat să vină la el neimpozitat”. Ce înseamnă asta? Adică din toate scotea un „profit”. Și nu se referea la bani. Ucenicii lui de acolo nici nu iau bani, nu asta îi interesa. Profitul era duhovnicesc. Adică să scoată ceva duhovnicesc din ceea ce li se întâmplă. În sensul acesta, da, suferința aceasta poate să dea ceva foarte duhovnicesc.