În anul 1943 a izbucnit în Kefalonia războiul italo-german. Avioanele germane au zburat deasupra insulei și au bombardat obiectivele italiene. Lângă mănăstirea sfântului Gherasim, italienii aveau depozitele de hrană și armament. Astfel, bombardierele germane au zburat deasupra mănăstirii, ca să distrugă depozitele și, firește, și mănăstirea. Toate monahiile și toți credincioșii care se găseau acolo au îngenuncheat înaintea sfântului și se rugau pentru salvarea lor. Din moment în moment își așteptau moartea. Dar în timp ce avioanele au zburat multă vreme deasupra mănăstirii, n-a avut loc bombardamentul, ci s-au îndepărtat și au plecat. La câteva zile, după ce italienii au fost biruiți și germanii au cucerit Kefalonia, a venit la mănăstire un comandant german al aviației și a vizitat mănăstirea. După aceea a povestit la stăreție prin interpret, minunându-se: „Am avut ordin să bombardez depozitele italienilor, dar și mănăstirea  în care, probabil, se ascundeau italienii. Dar când am ajuns la mănăstire n-am putut să-mi îndeplinesc obiectivul, pentru că un nor negru mare acoperea ținutul și dinlăuntrul acestuia un călugăr ne alunga. Acest lucru s-a repetat și după ce nu s-a mai întâmplat nimic ne-am întors fără izbândă la baza noastră”.

Germanul a intrat în biserică, a văzut moaștele sfântului și l-a recunoscut pe călugăr. Cât timp a rămas în Kefalonia a venit la mănăstire și, cu evlavie pentru sfintele moaște, se ruga înaintea lor.

Sfântul a salvat mănăstirea lui de la o pieire sigură.

(Părintele Constantin Gkeli, Sfântul Gherasim Kefalonitul, izgonitorul diavolilor, Editura Egumenița, pp. 32-33)