Nădăjduim cu toții că odată cu întoarcerea poporului la credința ortodoxă, în țara noastră va începe o viață normală în ceea ce privește moralitatea, va reînvia familia creștină care să aibă drept scop bucuria nașterii și creșterii pruncilor. Se va reveni la patriotism, la munca cinstită, la o imagine favorabilă a poporului nostru în afara granițelor și o armată mai puternică. Toate acestea pentru că au drept rădăcină credința și educația ortodoxă. Însă noi să nu fim visători, ci să privim clar adevărul și să recunoaștem că și în mediul ortodox ne confruntăm tot mai mult cu neputința familiei de a se împotrivi tentațiilor vremii, care cu o forță nevăzută ademenesc copiii din familiile creștine, din școlile creștine și chiar din bisericile în care aceștia merg încă din copilărie. Aceiași copii cresc astfel cu următoarele idei:

1.„Ortodoxia de acasă m-a obosit, este plictisitoare, însă în afara ei este o altă viață” și astfel tânăra generație se lasă ademenită de tentațiile libertinajului;

2. „Oamenii nu mai iau în serios, nu pot și nici nu vor să înțeleagă dogmele religioase, canoanele și interdicțiile din veacurile trecute”. Creștinii practicanți au dispărut puțin câte puțin și aceasta nu din cauza că au devenit precum acei „strămoși înapoiați”.

3. „Cuvintele părinților, ale profesorilor și ale preoților nu sunt convingătoare și nu stârnesc încrederea.” Generația mai în vârstă a rămas fără speranță pentru că acum întreaga lume trăiește cu totul diferit. Nereușind să schimbe acest lucru, ea s-a alăturat modelelor actuale ale societății.

Astfel spus, generația contemporană de părinți nu este capabilă sau nu poate să prezinte Ortodoxia ca model de viață copiilor lor. Neputând să le transmită mai departe credința, să le ancoreze imaginea asupra vieții în Ortodoxie, copiii își preiau valorile din mișcările haotice ale lumii. Toate acestea apar în consecință ca un gol imens în generațiile următoare și chiar pot duce la mari persecuții împotriva credinței ortodoxe. Cei care astăzi au devenit părinți ortodocși ei înșiși au crescut în familii nepracticante și de aceea nu au cunoscut experiența vieții într-o familie ortodoxă, neștiind astfel cum ar trebui să-și educe copiii în trăirea ortodoxă. Dacă în astfel de situații noi chiar am încerca să depășim criza demografică, ne-am pune mai des întrebarea: Cum se vor dezvolta copiii noștri? Ce fel de viață pot ei să aleagă? Astfel ne aflăm în fața unei alternative: să cultivăm din nou poporului nostru conștiința istorică sau aceasta va rămâne doar un vis imposibil care așteaptă inevitabila nerealizare?

Ce facem noi ca să ajutăm familia să-și regăsească sensul, rădăcinile și salvarea, înainte de pervertirea și dispariția tradiției? În primul rând, biserica noastră (deoarece numai ea poate face acest lucru) trebuie să binecuvânteze și să îndemne tot clerul și toți enoriașii la luptă de dragul mântuirii familiei și copiilor. Această luptă nu este împotriva lumii, ci împotriva păcatelor și a fărădelegilor, fiind o luptă pe viață și pe moarte. Poporul nostru trebuie să înțeleagă că nu avem unde să ne întoarcem decât la copiii noștri. Tu, mădular al Bisericii, îți dai seama ce ai făcut pentru mântuirea poporului tău? Astfel trebuie să se audă chemarea bisericii: „Cu toții la luptă!”. Fiecare parohie sau comunitate parohială trebuie să aibă în centrul activității sale  grija față de familie și copii, față de educația copiilor și a părinților. Fiecare dintre noi trebuie să știe cum să procedeze în acest caz, astfel:

1. În primul rând pentru educația copilului este nevoie de manifestarea iubirii față de acesta. Fiecare copil are nevoie de cineva care să-l iubească: părinții, duhovnicul, profesorul. Dacă avem copii dificili care, influențați de un conflict interior, se îndepărtează de Biserică și se agață de niște vicii oarecare, aceasta înseamnă că acei copii nu au fost iubiți. Poate din cauza vieții grele în familie, poate că la școală nu s-au înțeles cu profesorii și colegii, poate din cauza adulților, a părinților și profesorilor care nu au reușit să comunice între ei.

2. Pentru a transmite credința mai departe la o nouă generație este necesară strădania generației mai învârstă. Nu avem nevoie de un creștinism căldicel, confortabil și nepăsător, ci de adevăratele fapte de credință. Aceasta înseamnă o absolută intoleranță față de păcat și înainte de toate față de propriul sine. Numai atunci copiii pot crește într-o morală creștină, când vor învăța de la sânul mamei această morală - să reziste în fața înclinațiilor păcătoase - abia atunci vom avea parte de un creștinism nepervertit.

3. În al treilea rând - cultura și educația. Copiii trebuie să cunoască din familie care este scopul credinței ortodoxe - Iubirea ca sens al vieții. Ei trebuie să știe că în Biserică, în școală și în familie întotdeauna găsesc răspunsuri imediate la toate întrebările. Credința noastră nu este superstiția unei bătrâne, ci este o credință reală și profundă, o credință bazată pe înțelepciune, care se trăiește - pentru că este adevărată. Credința noastră este leagănul de început al culturii, al științei și al întregii omeniri.

4. Vorbind despre activitățile din sfera socială, începem să uităm de fapte: în primul rând, să ajutăm familiile cu mulți copii. Pentru aceste familii nu a fost niciodată ușor, dar în vremea noastră viața lor devine extrem de grea. Este necesar ca femeile, tinerele, chiar și cele trecute de o anumită vârstă, care fac parte din parohie, înainte de toate să încerce să ajute aceste familii. Acest lucru trebuie privit ca o faptă nobilă. Experiența mea în viața parohială a dovedit folosul acestei inițiative, iar aceste tinere sunt cele mai căutate mirese, iar apoi cele mai bune soții și mame. Comunitatea parohială trebuie să acorde sprijin în așa fel încât nicio familie să nu fie privată de ajutorul Bisericii.

5. Copiii trebuie crescuți în comunitatea creștină, într-o familie mare și iubitoare. În această comunitate trebuie să fie un duhovnic, un părinte spiritual, capabil să-i adune pe copii într-un grup care să aibă activități comune precum: să cânte împreună la Sfânta Liturghie, să ajute aproapele, să meargă în pelerinaje, să meargă în tabere de muncă, la sărbători și astfel se vor lega prietenii bazate pe încredere pentru tot restul vieții. Copiii trebuie să crească într-un mediu moral activ, ei înșiși trebuie să clădească o viață ortodoxă și într-o anumită măsură să fie responsabili pentru aceasta.

6. Principala preocupare a Bisericii și a statului să fie grija față de grădinițe și școli. Copiii au nevoie de pedagogi pricepuți capabili să facă atractivă învățarea în școală, să fie în măsură să cultive în copil, prin exemplul personal, iubirea față de muncă, ascultarea, smerenia, respectul față de cei mai învârstă și curăția sufletească. Totul constă în modelul oferit de profesorul trăitor în Ortodoxie. Familia și școala trebuie să fie prioritatea.

7. Asta înseamnă mai întâi de toate că este nevoie de un sistem de pregătire calitativ al cadrelor didactice. Profesorii ar trebui să profeseze nu pentru că nu au o altă posibilitate de alegere, ci pentru că au vocație. Statutul profesorilor trebuie perceput în școli la cel mai ridicat nivel. Școlile trebuie să aibă posibilitatea să colaboreze cu cei mai talentați pedagogi și nu să aleagă pe cineva la întâmplare, doar pentru a umple o gaură în evidența personalului. Un profesor nepregătit și fără vocație aduce mari neajunsuri comportamentale și motivaționale copiilor.

8. Înainte de toate este nevoie ca și profesorii să aibă o viziune creștină asupra vieții și o educație religioasă adecvată, chiar să fie modele de viață creștină.

Pentru a face acest lucru, cât mai curând este nevoie de implementarea unui sistem de educație teologic de toate tipurile: de bază, secundar, studii universitare, învățământ la distanță și educație virtuală. Pentru aceasta este nevoie de implicarea activă atât a Bisericii cât și a statului.