Tabăra „Copilărie şi credinţă”, la Huşi
Episcopia Huşilor a organizat în perioada 29-31 iulie 2019, Tabăra „Copilărie şi credinţă”. Programul fiecărei zile a început şi s-a încheiat cu câte un moment de rugăciune, iar copiii au avut bucuria ca în mijlocul lor să fie prezent Părintele Episcop Ignatie.
În perioada 29-31 iulie 2019, la Huşi a avut loc la Huşi, Tabăra „Copilărie şi credinţă”. Aceasta a fost organizată de către Episcopia Huşilor copiilor din municipiul Huşi şi împrejurimi. Aproximativ 250 de copii au avut parte, timp de trei zile, alături de animatorii Asociaţiei „JoyCamps Romania” şi de voluntarii Departamentuui de tineret ai Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Huşi, de o mini-vacanţă în adevăratul sens al cuvântului, după cum se arată pe site-ul Eparhiei Huşilor. Tinerii su participat împreună la atelierele de tir cu arcul, orientare în natură, teatru, bune maniere, muzică, dans, comunicare şi spiritualitate. Programul fiecărei zile a început şi s-a încheiat cu câte un moment de rugăciune, desfăşurat la Catedrala Episcopală din Huşi. De asemenea, copiii au avut bucuria ca în mijlocul lor să fie prezent, în mai multe rânduri, Părintele Episcop Ignatie, Episcopul Huşilor, alături de care au continuat activităţile, discuţiile şi jocurile. Participanţii au avut parte şi de un foc de tabără, organizat în Pădurea Dobrina şi, bineînţeles, de tortul pregătit special pentru ei. A fost o experienţă inedită pentru copii, aceştia redescoperind bucuria petrecerii unui timp de calitate în natură, înconjuraţi de prieteni noi şi deprinzând, prin joc, valorile credinţei şi ale culturii noastre. Evenimentul, organizat de Episcopia Huşilor, prin Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” din Huşi, coordonată de părintele Vladimir Beregoi, consilier al Sectorului economic şi social al Episcopiei Huşilor, a fost posibil şi datorită sprijinului acordat de către preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui Dumitru Buzatu. Un sprijins deosebit a venit şi din partea Viacons Rutier Huşi, din partea Colegiului „Cuza Vodă” din Huşi, precum şi din partea sponsorilor din Timişoara, din Cluj-Napoca şi din Huşi.