Tabără de vară pentru copiii din Țuțora

Arhiepiscopia Iaşilor

Tabără de vară pentru copiii din Țuțora

Pentru aproximativ 80 de tineri din satul Țuțora, județul Iași, vara are deja o altă însemnătate.  De patru ani, vara este cel mai așteptat moment, nu datorită vacanței care le oferă toată libertatea de care se pot bucura, ci datorită implicării celor mai mari decât ei – voluntarii ATOR Țuțora. 

Anul acesta, părintele paroh Vasile Ciornovalic, împreună cu Ana Maria Șcrab și tinerii din sat, ajunși acum studenți și liceeni, oferă copiilor cea mai frumoasă experiență a vacanței de vară. Tabăra aceasta s-a dorit a avea o temă actuală și de interes pentru participanți – „Copilăria, primul pas spre viitor”. S-au bucurat de o gamă largă de ateliere printre care s-au numărat atelierul de muzică, atelierul de dans popular, atelierul de hand-made, atelierul de teambuilding, atelierul de gătit, atelierul de bune maniere, atelierul de cusut pe etamină, atelierul de „Viață sănătoasă”, prim-ajutor și atelierul de orientare în carieră.

Bucuria le-a fost cu atât mai mare cu cât fiecare zi a adus copiilor noi surprize, ce nu ar fi fost posibile fără sprijinul autorităților locale. Fiecare zi a început și s-a terminat în fața Sfântului Altar, dimpreună cu părintele paroh, iar activitățile s-au derulat mereu în jurul bisericii. Pe lângă atelierele mai sus menționate, participanții s-au bucurat de o seară a „Jocurilor copilăriei”. Fie că au învățat jocuri noi, fie că le-au adus în prezent pe cele pe care le-au învățat de la părinții lor, zâmbetele și energia nu au încetat să apară și să devină cireașa de pe tort.

În cea de-a doua zi de tabără, după atelierele susținute, tinerii au adus pe plaiurile țuțorene celebrele probe ale competiției sportive „Exatlon”. Activitatea din cadrul taberei, desfășurată dimpreună cu doi profesori de educație fizică, a fost denumită în tocmai după celebra emisiune și, deși fiind făcută la nivel mai mic, nu a întârziat în a stârni interesul, spiritul competitiv și de echipă al participanților. Probele i-au distrat atât pe copii, cât și pe localnicii care, fiind în trecere, s-au oprit să admire bucuria cu care era umplut terenul de sport.

Adunați în jurul focului de tabără cu chitara în mâini, copiii și părinții lor au cântat împreună cu voluntarii cântece folk cunoscute și s-au întrecut în talente la serbarea care a devenit deja o tradiție. Aici s-a reunit întreaga comunitate a satului și ne-a dovedit că orice ar fi, ei sunt alături de Biserică și de tineri.

În cea de-a treia zi, tabăra s-a încheiat cu Sfânta Liturghie, unde voluntarii au oferit răspunsurile la strană, iar tinerii au fost premiați pentru implicare, entuziasm și dorința de-a petrece frumos vacanța de vară. Nădăjduim ca și edițiile viitoare să fie la fel de pline de succes și dăm slavă Lui Dumnezeu pentru toate!

Citește despre: