Tabăra de zi la Mălăiești – „Copilărie, Artă și Tradiție
În perioada 22 - 24 august 2019, Parohia „Sfântul Nicolae” Mălăiești, va organiza prima ediție Tabărei de zi pentru copii „Copilărie, Artă și Tradiție”. Participarea tinerilor la activități este gratuită și cuprinde ateliere de creație, hand-made, pictură pe sticlă, tir cu arcul sau fotbal.
Aproximativ 50 de copii vor participa la evenimentele din tabără. Tinerii vor fi atât din parohia organizatoare, cât și din alte localități învecinate. Pe parcursul celor trei zile, copiii vor fi implicați în mai multe ateliere: creație obiecte decorative hand-made, pictură pe sticlă în tehnica „imitație vitralii”, mozaic decorativ cu piese ceramice, modelaj lut polimeric, placare cu foiță, karaoke, opincărit, șah, tir cu arcul, tenis de câmp, fotbal, golf, lucrul la războiul de țesut, realizarea unor motive tradiționale cu acul și ața pe etamină, încondeiere ouă, dezvoltare personală, ș.a., urmând ca în a treia zi, tinerii să meargă într-un pelerinaj cu autocarul la Mănăstirea Miclăușeni din județul Iași. Ultima seară se va încheia cu un feedback din partea participanților, în jurul unui foc de tabără, iar prin aceste activități, copiii vor învăța să lucreze atât în mod individual cât și în echipă.
De asemenea, pe durata desfășurării taberei, participanților li se vor asigura micul dejun și prânzul, toate materialele necesare desfășurării atelierelor de creație, tricouri personalizate și diplome de participare. Partenerul acestui proiect de tabără pentru copii este Consiliul Județean Iași. Participarea copiilor la tabără este gratuită.