-          Părinte, avem o problemă. Unul dintre participanții din tabără nu este de la noi.

-          Cum nu este de la noi? Dar de unde este?

-          Nu știu. Nu apare pe nici una din listele noastre. Nu este din comună la noi.

-          Păi și de unde este?

-          Nu știu. Acum ne-am dat seama că a stat cu noi toată ziua, s-a integrat în atelierele de lucru, a participat astăzi la tot programul fără să observăm că nu-i de pe la noi.

-          Și unde este?

-          Acolo.

„Intrusul”, un băiat slăbuț de vreo 12 ani, se afla undeva în curtea bisericii, lângă alți copii ce-și împărtășeau ultimele gânduri și se pregăteau să se despartă pentru a se revedea a doua zi și a continua programul taberei.

-          Aaaa…spune o fată, și ea voluntar, acesta este băiatul care a câștigat concursul de șah de astăzi.

-          Ce faci? îl întreabă preotul pe piciul înconjurat de acum de „detectivii” curioși să afle cine este „străinul” din comuna lor și cum de a ajuns să participe la aceste activități, neinvitat.

-          Cum te cheamă?

-          Ionuț.

-          Și de unde ești?

-          Din Cioboca.

-          Și cum ai ajuns până aici? Cioboca este departe, mai mult de 25 de kilometri. Cine te-a adus aici?

-          Am venit singur, cu bicicleta.

-          Ți-a spus cineva să vii? Cum de-ai venit?

-          Nu, dar ieri s-a terminat tabăra din satul nostru și am auzit că se face și aici la Luncani.

-          Și…!?

-          Și am luat de dimineață bicicleta și am întrebat oamenii cum să ajung aici și până la urmă am ajuns.

-          Na bravo! Și fără să spui nimic? Hai să te ducem acasă.

                                                                         ***

• Nu merg acasă. O să mă bată iarăși tata.

Andrei, unul dintre voluntari, l-a sunat pe tatăl lui Ionuț, anunțându-l că băiatul este bine și că în jumătate de oră va fi acasă. Din telefon s-au auzit câteva strigăte și înjurături care nu prevesteau nimic bun. Fața lui Ionuț a devenit palidă și tristă, o tristețe cu care se vedea că este obișnuit.

• Nu merg acasă.
• Ba trebuie să mergem. Lasă că vorbesc eu cu tata și va fi bine, o să vezi.

Andrei a urcat bicicleta și pe Ionuț în mașină și au dat zor ca să ajungă la Cioboca pe ziuă. Pe drum Ionuț a povestit despre el, despre frații lui, despre faptul că tatăl său este căsătorit a treia oară, că bea și că-l bate.

• Mama vitregă mă bate și ea. Să știți că eu sunt obișnuit. Eu am fugit de multe ori de acasă.

Băiatul, foarte inteligent și deja cu o mulțime de peripeții și povești de viață „în tolbă”, este resemnat. Știe ce-l așteaptă acasă.    

• Bună seara! Cum sunteți? Am sosit cu Ionuț.

Tatăl strigă și înjură și se pregătești să-l lovească pe băiat…dar Andrei se bagă fără să se gândească și fără să-și propună între ei.

• Eu l-am luat pe Ionuț. Lăsați-l în pace.
• Cum l-ați luat!? întreabă și tatăl perplex de intervenția străinului.
• L-am luat în tabără. Asta este! Eu sunt vinovat.

Povestea se încheie aici. Andrei a mărturisit în aceeași seară prietenilor lui că atunci când a intervenit să-l apere pe Ionuț, când s-a băgat în fața lui ca să nu fie lovit, i-a văzut privirea. O privire uimită. Uimită că cineva îl apără, că există cineva căruia să-i pese de el.

Și pentru acești copii se organizează Tabăra din pridvorul satului. Dorim să le mulțumim tuturor celor care au sprijinit material organizarea acestor tabere în satele din Arhiepiscopia Iașilor, preoților și oamenilor de bine.