„Tabăra din pridvorul satului” la Parohia Concești
În perioada 24 - 26 august 2021, în cadrul proiectului „Tabăra din pridvorul satului”, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, prin Sectorul de misiune, statistică și prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor, în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Concești, peste 100 de copii și tineri, cu vârste între 6-20 ani, au participat la diferite activități religioase, culturale, distractive și recreative.
Fiecare zi a început și s-a încheiat prin rugăciune. Miercuri, a doua zi, dimineața a fost săvârșită Sfânta Liturghie, iar seara s-a încheiat cu un frumos spectacol susținut în parcul „Budăi” de copiii și tinerii din parohia noastră. Tot aici copiii au beneficiat de un tobogan gonflabil, o trambulină și diferite jocuri. În cea de-a treia zi, copiii au avut parte de un curs de prim-ajutor oferit de către reprezentanții Inspectoratului de Urgență Botoșani, sosiți la Concești, unde, emoționați dar totodată curioși au învățat cum să se comporte pentru a fi în siguranță acasă, la școală pe stradă sau în grupurile de prieteni. Le mulțumim pe această cale pentru profesionalism.
După masa de prânz a urmat Vânătoarea de comori (aceasta s-a desfășurat pe baza unui itinerar și a unor indicii descoperite pe parcurs de participanți, culminând cu descoperirea comorii – o cutie plină cu dulciuri). Tabăra s-a încheiat cu renumitul foc de tabără, ce a fost pregătit într-o locație din afara satului. Aici am beneficiat cu toții de ospitalitatea și generozitatea gazdei, familia domnului primar Costel Nazare, ce a oferit copiilor, dar și nouă, o seară de neuitat în care buna dispoziție, masa, muzica, dansul și cântecele în jurul focului au fost la înălțime. Înainte de a pleca la casele lor, toți copiii și-au luat rămas bun de la cei 10 moderatori-voluntari ai taberei, coordonați de Ecaterina Ambrosi, cărora le mulțumim pentru disponibilitatea și dragostea cu care s-au implicat în acest frumos proiect, ce s-a desfășurat în primă ediție în satul Concești.
Mulțumim domnului Primar Costel Nazare pentru toată susținerea și implicarea acordată în desfășurarea și ducerea la bun sfârșit a acestei tabere, în care am văzut atât de mulți copii și tineri fericiți. Mulțumim doamnei directoare Iancu Petronela împreună cu toate cadrele didactice ale Școlii Generale Concești implicate în proiect. Nu în ultimul rând mulțumim copiilor și tinerilor pentru că au răspuns afirmativ invitației. Sperăm să fie un început bun, iar anul viitor să ne revedem în aceeași formație!