În perioada 10-16 iulie am participat la Tabăra „Floare de colț“ a Mitropoliei Moldovei
și Bucovinei. Această a IV-a tabără din seria celor 12 organizate anul acesta la Durău a fost coordonată de pr. Cristian Ștefan de la parohia Vorona Centru, Protopopiatul Botoșani.
De aceea niște brațe reci și ușoare ne cuprind ca prin vis cu mișcări fine de mână monahală; de aceea o răsuflare se rostogolește peste fețele noastre și peste tremurândele pleoape; de aceea trupurile noastre însetate se satură cu râurile tăcerii; de aceea sufletele noastre se dezleagă și se depărtează de pământ. Căci munții se ridică falnici cu frunți semețe și ne îmbrățișează, căci cerul e mai aproape de ochii noștri, căci pacea șerpuiește subțire în noi, căci pădurile solemne ce-ncep să se zimțuiască de aici și până-n depărtare foșnesc, căci am ajuns pe alte plaiuri, pe plaiurile lui, Ceahlăul ne-a primit. În locul acesta totu-i armonios. Mărețul munte parcă veghează mereu să te integreze în peisaj: vibrări, miresme, brazi și ziduri afumate unde odihnesc de-o veșnicie sfinții. Aproape sunt sfinții, aproape e și Dumnezeu pentru că impunătoare lângă noi se ridică mănăstirea. Sunetele grave ale clopotelor trimit chemări la rugăciune-n văi și munți, apoi se lasă ca într-o cupă de cristal. Și cei mari se minunează acum precum niște copii. Ca într-un basm ne-am avântat pe aripile libertății și biruiți de pace ne jucăm cufundați în zâmbete de încântare. Afară norii se frâng unii în alții ca talazurile, iar Ceahlăul ca un Făt-Frumos se ascunde misterios în adâncul bolții. După o primă zi plină de poveste luminile se sting, iar umbra somnului se-ntinde peste noi, amintindu-ne de munți ca de o poveste din bătrâni.

Cuvintele Domnului

Astăzi e ziua de duminică și astăzi cântările evlavioase ce vin din biserică ne unesc într-un unic sentiment de căldură. Maicile din căsuțele albe cu veșnicul cerdac de lemn, copii, bătrâni, noi toți pășim spre sfânta biserică. Chiar și Ceahlăul bătrân ascultă. În Casa Domnului e pace, iar ochii sfinților din icoane par atât de vii în bătaia razelor ce luminează, încât simțim o clipă că toată viața curge în noi pentru a doua oară. Începe slujba și gândurile noastre se perindă ușor ca să se înșire făcând loc luminii. La Sfânta Liturghie sorbim cuvintele înțelepte pentru ca apoi să mărturisim într-un gând: „Mulțumim, Doamne, că Tu ești cu noi“. Tainele credinței aici se arată mai profunde, ca o lumină ce ne atrage ca pe niște zburătoare. Și pentru că astăzi bătrânul Ceahlău meditează cu noi spre aceste taine, zâmbește necontenit ca un copil cu fața luminată. Dumnezeu i-a trimis soarele să-i amintească de trecut, de copilărie. Și pentru că Ceahlăul zâmbește, pornim și noi asemenea către copacul singuratic cu prezența lui protectoare. Sângele ne fierbe, dar imediat ne adăpostim sub brațele lui ce ne sunt umbră. Stejarul se bucură și toate se bucură că suntem aici. Poate că râsetele zglobii au străbătut firele de iarbă de la vârf și până-n rădăcini și până-n pământ, să se hrănească cu amintirea noastră când pustiul o sufla uneori ca-ntr-un deșert.
Cântări din copilărie se leagănă în mințile noastre, apoi unul câte unul le mărturisim într-un cor. Stejarul ne ocrotește ca un bunic. Ar fi de prisos să descriu această stare inițială. Cuvinte precum extraordinar, mirific, incredibil, toate parcă n-ar cuprinde aceste înfocate trăiri. Ele trec de înțelesul acestor cuvinte. Dar din spatele orizontului vin amenințători nori de ploaie. Alergăm înapoi lăsând stejarul singur, dar nu ne pierdem speranțele. În adâncuri Îi mulțumim Domnului pentru ploaie. Și ploaia, ca și lacrimile, îți dă răgaz să privești în tine și în jur și să mulțumești pentru tot ce-i armonios: vibrări, miresme, brazi și ziduri sfinte…

Talanții

Ca în fiecare dimineață, îi cerem Bunului Dumnezeu să ne binecuvinteze și-i mulțumim că o altă zi se descoperă în viața noastră. Și așa să ne urmeze anii viețuirii noastre cu bucuria că avem puterea să găsim lumina. Și să-I mulțumim Domnului că ne-a dăruit talanții prețioși și că astăzi avem prilejul să-i cultivăm. El, cu harul Său, a creat cosmosul, tot ce ne-nconjoară, tot ce noi suntem. Iar tot acest frumos noi îl manifestăm aici prin artă. Și pentru că firul priceperii noastre a tot ce-i frumos trece prin izvorul sufletului, nu arătăm nimic mai de preț decât puritatea. Copiii se îneacă în ateliere ca într-un pământ de unde începe să înflorească o floare înmiresmată. Cei mari privesc melancolic. Parcă din lumea de unde acum câteva zile am venit, o lume unde domnește nelipsitul dispreț și nepăsarea de om în adevăratul sens al cuvântului și unde patimile biruie, doar un suflet de copil sau de sfânt mai poate face ceva. Asta dă tuturor o voluptate lirică. De aceea rămânem cu privirile agățate de crestele munților pentru că nu știu ce fantasme se ridică parcă în linii vaporoase…Și-acum e armonie-n noi și peste tot.

Amintiri

Cu siguranță fiecare încearcă să păstreze focul arzător din suflete și flacăra credinței precum îngerii ce veghează focul aprins de El în oameni și uneori stins de primitori. Am dori să oprim timpul în loc și să rămânem în rolurile celor mai plăcute momente și de aceea poate ni se pare că timpul trece, neîndreptățindu-ne, cu aripile-i neguroase. Dar cum fără timp nu ar fi amintire și un trecut, nu am putea cunoaște cele rele ca să ne bucurăm de cele bune. De aceea noi pășim cu încredere și nădejde înainte așteptând surpriza fiecărei clipe. Așa cum Ceahlăul acum îl vezi cu chip de bonom, acum ca un copil, uneori în lumină, alteori în negură, așa și clipele se scurg neprevizibil mânate doar de dreapta credință. Cu toții suntem robi ai amintirilor. Dar și Ceahlăul e, căci se deschide ca o carte unde își murmură trecutul. Poate de acolo veneau fantasmele acelea. Un deținător al secretelor trecutului acestor meleaguri a venit aici și ne-a zugrăvit personaje vechi, eroi, înțelepți ce și-au găsit liniștea în brațele munților. Legende sunt, dar nu s-ar fi născut dacă nici strămoșii nu ar fi observat palpațiile sau însuflețirile Ceahlăului.

Adevărata comoară

„Vânătoarea de comori“. Această sintagmă se regăsește pe buzele tuturor. Toți așteaptă acest joc. E evident că o comoară se învârte împrejurul nostru și nu trebuie vânată. Atunci ce comoară? Adevărata comoară ne-a descoperit-o chiar natura jocului: prietenie, iubire, pace. Ne-am cuprins într-un tot și în același timp și natura își unește forțele: norii au ajuns aproape de pământ, iar prin ei se despletesc raze de soare. Plouă mărunt și sus se arcuiește un curcubeu. O zi ce pare-ați împlini menirea, o zi ce se sfârșește în pași de dans pe fundalul unor torente armonice îmbietoare. Dar fiecare zi de aici a fost o căutare de comori. (Ștefana PETRE)