Tabăra „Hai să dăm mână cu mână!”, la Orășeni Vale
În perioada 17-19 august 2018, în Orășeni Vale, s-a desfășurat a doua ediție a taberei de vară, intitulată în acest an „Hai să dăm mână cu mână...la Orășeni Vale!”. Astfel, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a devenit, pentru 3 zile, un loc plin de bucurie și însuflețit de un număr de peste 70 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani.
Prima zi a debutat cu primirea participanților. Au urmat rugăciunile dimineții și înviorarea, rugăciunea de deschidere a taberei și o serie de activități ce s-au bazat pe principiul învățării prin joacă. Astfel, tinerii au discutat și pus în practică anumite abilități necesare pentru lucrul în echipă. Nu au lipsit nici jocurile de cunoaștere și de încredere, sau jocurile energizante care i-au pus în mișcare pe parcursul întregii zile. Tot vineri, după prânz, copiii au participat la 3 ateliere tematice: muzică folk, dans și creație, ateliere în care și-au pus în valoare anumite abilități.
Cea de-a doua zi a fost una cu adevărat specială. În prima parte a zilei, pompierii de la ISU Botoșani, coordonati de dl. col. Jachel Dumitru Narcis, au organizat o activitate educativă în cadrul căreia, prin diferite ateliere și trasee aplicative, copiii au învățat cum să se evacueze dintr-o încăpere cuprinsă de incendiu si inundată de fum, purtând masca de fum și gaze și cum să acorde primul ajutor calificat. Partea a doua a zilei de sâmbătă a adus competiții sportive, jocuri cu apă, face-painting, un spectacol artistic, dar și mult așteptatul foc de tabără. Aici, participanții și sătenii adunați s-au rugat și bucurat în jurul focului, iar copiii au cântat cântece învățate la atelierul de folk.
Ultima zi a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de un invitat special, părintele Lavrentie Cepuc, venit de la Mănăstirea Agapia și de părintele paroh Andrei Anușca. Părintele Lavrentie a tinut un cuvânt de învățătură despre tânărul bogat și despre poruncile pe care acesta le respecta încă din copilarie, iar la sfârșit a coordonat câteva activități și jocuri.
După Sfânta Liturghie și după agapa din curtea bisericii s-a vizionat filmulețul taberei, rememorând momentele din zilele anterioare și am luat parte cu toții la festivitatea de premiere și la închiderea oficială. Toți copiii au fost medaliați, au primit diplome, rechizite și materiale educative, iar activitatea s-a încheiat cu nelipsitul tort al taberei care i-a îndulcit pe toți participanții, pe părinții acestora și pe alți săteni.
„Alese mulțumiri tuturor celor care au făcut posibilă această tabără prin disponibilitate, dărnicie și eforturi, aducând pe chipurile copiilor zâmbete largi și calde. Suntem recunoscători față de toate persoanele implicate: persoanele care au susținut și sponsorizat, invitatii speciali, moderatoarele venite de aproape și mai de departe, voluntarii din sat, animatorii grupelor și ajutoarele acestora, dar și față de cei ce s-au rugat pentru buna desfășurare a activităților. Slavă Domnului pentru toate!”, a spus pr. Andrei Anușca.