Pelerinajul de la Iaşi, din fiecare an, de ziua Cuvioasei Parascheva, a devenit un reper în calendarul marilor sărbători religioase ale românilor ortodocşi. Acest pelerinaj, tot atât de vechi ca şi vechimea moaştelor Cuvioasei pe teritoriul ţării noastre, a luat o amploare mai mare după anii '90 când, odată cu prăbuşirea comunismului, au dispărut şi miliţienii care-i aşteptau pe pelerini în gara din Iaşi, îi luau la bani mărunţi şi-i expediau înapoi cu următorul tren.

Proporţiile actuale ale pelerinajului nu sunt rezultatul unei strategii de marketing, al unor planuri de promovare, concretizate în spoturi audio-tv, reclame pe internet, pliante etc., difuzate cu luni înainte, aşa cum se face astăzi în cazul oricărui eveniment care se doreşte de amploare. Chiar şi aşa, sute de mii de oameni îşi amintesc şi singuri care este ziua de serbare a Sfintei Cuvioase şi vin an de an la Iaşi, fără să le pese de prognoza meteo, fără să ţină seama de efort, de oboseală, de cheltuială etc.

Dar cine sunt aceşti oameni care, pentru câteva zile, poartă titlul de pelerini?

Cei care n-au fost niciodată la Iaşi de sărbătoarei Sfintei Parascheva şi se iau doar după unii jurnalişti răutăcioşi, vor rămâne doar cu imaginea alcătuită din cuvintele tari conţinute de toate articolele – şi mai ales cometariile ediţiilor online ale ziarelor - scrise nu de dragul adevărului, ci pentru a mai elibera frustrări, prejudecăţi, venin. Cum ar putea să arate altfel decât respingător tabloul descris prin cuvinte şi sintagme precum „călcare în picioare”, „bigoţi de ev mediu”, „isterie”, „mumii”, „babe”, „amestec de miros de tămâie şi fum de mici”, „îmbulzeală”? Cine şi-ar dori să ia parte la un asemenea „spectacol”?

Lucrurile nu stau, însă, deloc aşa. Am mai spus-o şi cu alte prilejuri: dacă s-ar face o cercetare sociologică serioasă cu privire la stuctura participanţilor la acest pelerinaj şi la marile sărbători religioase, în general, cei care acum încearcă să-i plaseze pe vrednicii pelerini în „boxa prostimii”, şi-ar înghiţi limba. Mai întâi, pelerinii reprezintă un grup extrem de eterogen, ce nu e alcătuit nici pe departe numai din „babe”, ci reprezintă o „felie” comunitară ce cuprinde toate straturile societăţii noastre. Ba, sub aspectul studiilor, chiar îmi vine să cred că nivelul participanţilor la pelerinaje este deasupra mediei, mai ales în anii în care sărbătoarea coincide cu sfârşitul de săptămână. Pe de altă parte, e şi normal ca numărul pensionarilor, al bătrînilor să prevaleze, datorită timpului liber de care dispun.

Aş mai adăuga la strâmbăturile din nas şi răutăţile care au mai răzbătut din mass-media – ce-i drept incomparabil mai puţine şi mai „elegante”, faţă de alţi ani – faptul că e o eroare colosală a reduce fenomenul pelerinajului la numărul strict al pelerinilor participanţi efectiv. S-a vorbit de sute de mii sau aproape 1 milion de pelerini care au venit zilele trecute la Iaşi, număr care ar trebui înmulţit cu numărul membrilor familiei, vecinilor, rudelor care nu au venit în pelerinaj, dar care sunt puşi în legătură cu atmosfera sărbătorii prin impresiile celui care a participat.

Bunul simţ spune că nu e cazul să-ţi dai „savant” cu părerea cu privire la lucrurile pe care nu le-ai trăit, asupra cărora nu ai nici o expertiză. Poate că nu e posibil ca toţi să vorbim doar din experienţă, însă un minim de decenţă şi respect, chiar şi numai pentru dreptul unor oameni de a crede şi a-şi manifesta cuminte credinţa, nu e un capăt de lume. Iar voinţa acestor oameni de a ieşi, pentru câteva zile, din logica exagerată a confortului actual ar trebui analizată şi din perspectiva tăriei de care, astăzi, cei mai mulţi dintre noi, nu mai suntem în stare şi nu diagnosticată trufaş ca fiind, chipurile, manifestarea unui „bigotism” ori „comportament de Ev Mediu”. (diac. Nicolae HULPOI)