Taina Sfântului Maslu în Parohia Deleni, Protoieria Bolintin

Episcopia Giurgiului

Taina Sfântului Maslu în Parohia Deleni, Protoieria Bolintin

Vineri, 14 martie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, în biserica parohiei Deleni, din localitatea Ulmi, s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu, de către Pc. Preot Daniel Preoteasa, îndrumător al Cercului IV Pastoral din cuprinsul Protoieriei Bolintin, împreună cu un sobor de preoţi.

La final, părintele Daniel Preoteasa a vorbit despre Taina Spovedaniei. În această perioadă, a spus părintele, trebuie să fim cuprinşi de o atenţie sporită pentru sufletul nostru. Avem nevoie de o spovedanie curată şi sinceră care se întregeşte prin plinirea unui canon pe care îl săvârşim după cuvântul preotului duhovnic şi după rânduielile spiritualităţii noastre ortodoxe. O scurtă analiză a timpului postirii ne dezvăluie lupta noastră cu orice pretext care ne împotriveşte cu Sfânta Biserică, cu persoana preotului, cu ceilalţi fraţi, şi totodată vom vedea imaginea noastră reală: suntem înclinaţi mai mult ca oricând să judecăm, să clevetim, să criticăm, să ţinem mânie, să ne amintim de toate problemele noastre şi ale celor din jur. Spovedania nu trebuie să devină formală, ci trebuie însoţită de părere de rău şi de amintirea tuturor greşelilor, chiar dacă par mărunte, fiindcă acestea adunate cântăresc la fel de mult ca şi păcatele mari spovedite şi nerepetate.

Totodată, părintele i-a îndemnat pe credincioşii adunaţi în număr mare la această Sfântă Taină să nu uite de rugăciunea zilnică, de iertarea aproapelui, de săvârşirea binelui şi de nădejdea în Dumnezeu atunci când sunt în mari ispite şi grele încercări. (Sursa: episcopiagiurgiului.ro)