Taina Sfântului Maslu în parohia din Parla, Spania
Peste 80 de persoane au participat duminică seara, 13 octombrie, la Taina Sfântului Maslu săvârșită în Parohia „Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana” din Parla, Spania. „Măicuța Domnului s-a rugat alături de noi, iar Duhul dragostei lui Hristos a acoperit sufletele acestor credincioși ortodocși, care, într-un timp atât de scurt, au creat o parohie care trăiește în comuniune”, a afirmat părintele paroh.

După rugăciune, părintele Dorin Sas de la Parohia „Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea” din Valdemoro, parohie aflată în vecinătate, le-a vorbit credincioșilor despre Sfânta Cuvioasă Parascheva, cea atât de dragă inimilor oamenilor.
Agapa ce a urmat a consfințit lucrarea dumnezeiască, amintind de primele comunități creștine, care procedau la fel.
(Sursa: episcopiaspanieiportugaliei.es)