Taina Sfântului Maslu, săvârşită în sobor de şapte preoţi la Villarrobledo
Chiar dacă în Spania distanţa dintre parohiile ortodoxe româneşti este uneori destul de mare, şi de această data, în Postul Sfintelor Paşti, la Villarrobledo s-a săvârşit în 23 martie, de la ora 18:00, Taina Sfântului Maslu în sobor de şapte preoţi. Cu toate că aceştia, în unele cazuri şi credincioşii prezenţi, au făcut sute bune de kilometri pentru a participa la această Sfântă Taină, puterea rugăciunii i-a adus pe toţi în acelaşi loc, pentru a putea săvârşi după rânduială, în sobor de şapte preoţi, Sfântul Maslu şi de a se ruga împreună lui Dumnezeu, fiecare după a lui trebuinţă.
Au răspuns invitaţiei părintelui paroh Daniel Cucul şi au fost prezenţi în parohia Villarrobledo participând la Sfânta Taină, părintele protopop Cristian Suciu de la Talavera de la Reina, părintele Florin Voinea de la Toledo, părintele Florin Petruţ de la Almeria, părintele Alexandru Titorencu de la Requena, părintele Achim Ioan Mihai de la Tomelloso şi părintele Gheorghe Cucul de la Manzanares.
Credincioşii din Villarrobledo, dar şi cei din împrejurimi veniţi în număr mare, au primit cu luare aminte cuvântul de învăţătură al părintelui Florin Voinea din Toledo, care a vorbit despre grija noastră prea mare pentru trup, în detrimentul sufletului care de fapt este cel veşnic şi de care ar trebui să ne îngrijim fără conteneală pentru a ajunge să dobândim viaţa veşnica.
La final credincioşii au fost binecuvântaţi şi miruiţi de fiecare preot în parte cu untdelemn sfinţit spre a dobândi vindecarea bolilor trupeşti, dar şi sufleteşti. Înainte de despărţire, credincioşii au participat alături de preoţii slujitori la agapa frătească pregătită de doamnele parohiei. (Adelina Maria Cucul)