„Tânărul ieşean“ la a IV-a ediţie

Arhiepiscopia Iaşilor

„Tânărul ieşean“ la a IV-a ediţie

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan, sâmbătă, 11 noiembrie 2017, a avut loc cea de-a IV-a ediţie a evenimentului „Tânărul ieşean“, organizat de ATOR Iaşi. Anul acesta, 200 de tineri au dezbătut tema: „De la echilibrul interior către echilibrul vieţii“.

Ziua a început cu Sfânta Liturghie oficiată de către Preasfinţitul Ignatie, Episcop al Huşilor, la Biserica “Sfântul Proroc Daniel” din CUG. Preasfinţitul Ignatie a fost în rândul tinerilor şi la Centrul “Agora”, unde  a ţinut o conferinţă pe tema evenimentului. Tinerii au aflat astfel că, dacă ei se pun într-o relaţie bună cu ei însişi, vor putea împărtăşi Lumina şi celorlalţi din jurul lor. Totodată, nu trebuie să fugim de stările de dezechilibru deoarece ele ne ţin într-o permanentă trezvie. Aceste stări de dezechilibru sunt cele care ne fac atenţi la faptul că este nevoie să consolidăm relaţia noastră cu Dumnezeu.

Vezi aici video de la eveniment.

Sfântul Serafim de Sarov spunea, cu peste 200 de ani în urmă, că dacă omul îşi găseşte pacea, mii de oameni se vor mântui în jurul său. Această idee a fost în centrul cuvântului Preasfinţitului Ignatie, dar şi în centrul  întregului eveniment. Prea des ne dorim schimbarea de la cei din jurul nostru fără ca noi să facem nimic în acest sens. Tema de anul acesta a Tânărului ieşean a încercat prin cele 5 ateliere  - Familie, Timp, Practică şi formare duhovnicească, Lucru în echipă şi Vorbire în public - să le arate tinerilor că pentu a schimba ceva la ei şi în societate este nevoie să îşi dorească enorm ca schimbarea să plece din interiorul lor.

Pentru a ajunge la echilibru, omul are un întreg proces de parcurs. La unii, acest proces poate dura şi o viaţă întreagă. Omul nu poate să scape de obiceiurile vechi cât ar bate din palme, cu toate că este conştient că unele dintre ele nu îi fac bine. Tinerii au învăţat că pentru a începe acest proces de echilibru interior este nevoie să conştientizeze că se află în dezechilibru. La una dintre sesiuni, Marius, un  băiat de 17 ani, a adresat următoarea întrebare grupei din care făcea parte: Cum am putea să schimbăm ceva la noi dacă nu ne asumăm gândurile şi comportamentele pe care le avem? După ce a mai stat puţin pe gânduri, tot el a fost cel care a dat răspunsul: schimbarea şi dorinţa de echilibru interior vin mereu la pachet cu disconfortul, ne este greu să facem lucrurile diferit faţă de cum le-am făcut până acum. Obişnuinţa devine o a doua natură a omului, acumulăm multă rezistenţă la schimbare. Însă, atât timp cât vedem schimbarea ca pe o posibilitate de a creşte, de a ne dezvolta, facem loc unor lucruri minunate în viaţa noastră.

La tineri, rezistenţa la schimbare nu este la fel de înrădăcinată ca la adulţi. Ei sunt entziaşti, au căutări şi îşi doresc să experimenteze noul. Problema care apare la ei este că nu pot păstra starea de echilibru pe care o dobândesc în urma schimbărilor. Nu este greu să ajungi sus, greu este să te menţii acolo.

Prin atelierele de la Tânărul ieşean, organzatorii au încercat să arate că starea de echilibru durează şi se răsfrânge şi asupra celorlaţi atunci când schimbarea vine din interior spre exterior, când este profundă şi suntem conştienţi că face parte din noi. Iar pentru a o putea păstra, este nevoie de sprijinul prietenilor, de un anturaj favorabil, de căutarea echilibrului împreună, nu de unul singur. Este nevoie de prelungirea stării de Tânăr ieşean, în comuniune, în Biserică, zi de zi. (Mihail Siminciuc, ATOR Iaşi)

Citește despre: