Temă dedicată anului comemorativ dezbătută în şedinţa Protopopiatului 2 Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Temă dedicată anului comemorativ dezbătută în şedinţa Protopopiatului 2 Iaşi

În cursul zilei de ieri, 20 noiembrie 2017, la sediul Protopopiatului 2 Iaşi s-a desfăşurat consfătuirea lunară cu preoţii de parohie din protopopiat.

Tema referatului supus dezbaterii a fost „Patriarhul Justinian - iniţiator al primelor canonizări de sfinţi din BOR (1950 şi 1955) şi promotor al generalizării cultului sfinţilor cu moaşte în România“, iar prezentarea a fost realizată de pr. Mihai-Gabi Bucătariu-Ciornei, paroh al Parohiei „Sfântul Apostol Toma“ - Roşu. Acesta a expus sintetic elementele biografice şi activităţile complexe desfăşurate de vrednicul de pomenire Părintele Justinian ca preot, ierarh şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, încadrate în contextul istoric, politic, social şi bisericesc în care s-a derulat păstorirea Preafericirii Sale, punând accent în mod deosebit asupra canonizării primilor sfinţi români şi a generalizării cultului sfinţilor ale căror moaşte se află în ţara noastră, pe întreg cuprinsul Patriarhiei Române.

În continuare, pr. protopop Marius Daniel Profir a prezentat temeiurile Centrului eparhial, îndemnând preoţii la o bună conlucrare misionar-pastorală spre folosul duhovnicesc al tuturor credincioşilor, acordând o atenţie deosebită temeiului privind alegerea organismelor deliberative şi executive la nivelul parohiilor şi protopopiatelor din Arhiepiscopia Iaşilor.

Au mai luat cuvântul economistul protopopiatului, misionarul protopopesc şi responsabilul cu cateheza la nivel de protopopiat, care au prezentat preoţilor informaţii specifice fiecărui departament. Totodată, reprezentantul ISU la nivel de protopopiat a realizat instruirea privind normele PSI şi SSM. (Pr. Ilie Caraghiaur)

Citește despre: