Teologia Ortodoxă Didactică – inițiere în arta predării Religiei în școli

Educaţie

Teologia Ortodoxă Didactică – inițiere în arta predării Religiei în școli

„Educaţia este asemenea unei arte; artă mai mare decât educaţia nu există, pentru că toate artele aduc folos pentru lumea de aici, arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Ce este educația religioasă? Cât de necesară se dovedește a fi ea în cuprinsul formării umane?

Cercetările din domeniul psihopedagogiei susțin un lucru esențial: în general, nu poate exista o educație completă, autentică dacă nu înglobează și latura religioasă. Nu poate fi numit om cu o cultură trainică cel căruia îi lipsesc cunoștințele privitoare la propria religie sau a celor aflați în vecinătatea lui.

Spectrul moral-duhovnicesc și istorico-biblic oferit de educația religioasă în școala românească vizează omul în formarea sa integrală, pentru o mai bună inserție în viața comunitară și pentru o ancorare în realele valori umane, a căror scară se depreciază în mod îngrijorător în societatea actuală. În cadrul orelor de religie se creează, de asemenea, un mediu propice integrării cunoştinţelor de la celelalte discipline școlare, conferindu-se acestora un înțeles mai înalt, mai luminos și edificator cu adevărat în viață și spre Viață.

Elementele enunțate mai sus, au fost și sunt în atenția echipei de profesori ai secției de licență Teologie Ortodoxă Didactică, din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În cadrul disciplinelor predate, profesorii dovedesc o permanentă deschidere și grijă pentru formarea viitoarelor cadre didactice.

Adresăm călduroasa invitație celor care resimt vocația pedagogică ca făcând parte din ființa lor, să se inițieze în arta predării Religiei, prin formarea și calificarea competentă oferită în cadrul cursurilor de licență, de la specializare de Teologie Didactică Ortodoxă.

Pentru oferta detaliată a secției, vă invităm să accesați pagina de Facebook, Teologie Didactică Ortodoxă sau să utilizați următoarele contacte:

Nr. tel.: secretariat: 0232201328

Prof. Univ. Dr. Bolocan Carmen-Maria: 0744939114

Web: www.teologie.uaic.ro

Vă așteptăm în echipa noastră de studenți!

Citește despre: