Continuăm demersul nostru de revalorizare a bisericilor de lemn din Moldova, poposind, astăzi, în ţinutul Botoşanilor, o zonă bogată în astfel de lăcaşuri, ce-şi spun, scrijelite în lemn, istoria şi încercările prin care au trecut.

Potrivit unei cercetări realizate de etnograful Angela Paveliuc Olariu, pe teritoriul judeţului Botoşani există peste 60 de astfel de lăcaşuri de cult, majoritatea datând din secolele XVIII-XIX. Distribuite aproape uniform pe toată suprafaţa de astăzi a judeţului, bisericuţele din lemn au fost păstrate poate mai bine decât în alte zone ale Moldovei, în cele mai multe dintre ele oficiindu-se slujbe şi astăzi. Toate poartă amprenta meşterilor din aceste locuri, lemnul folosit în construcţia lor fiind decorat cu motive specifice, iar felul construcţiei fiind similar cu cel al caselor ţărăneşti. Nişte biserici, aşadar, construite fără prea multe fasoane, dar cu un simţ artistic şi cu o măiestrie care, pe bună dreptate, le fac nepieritoare. E de ajuns să privim cu atenţie modul de îmbinare a lemnului, forma bisericii, ancadramentul ferestrelor şi al uşilor, felul în care este decorat interiorul sau exteriorul micilor biserici, pentru a ne da seama că, dincolo de pragmatismul omului simplu, care vedea în lemn, în urmă cu două veacuri, un material ce putea trece proba timpului, exista şi o aplecare asupra laturii estetice a lucrului ce-i ieşea din mâini. E şi explicaţia pentru care bisericuţele din lemn din  ţinutul Botoşanilor nu sunt doar simple construcţii, ce duc în spate sute de ani de existenţă, ci adevărate depozitare ale unui stil arhitectural şi decorativ cu totul particular.

Şi tot la capitolul note distinctive, bisericile de lemn din zona Botoşanilor mai pot adăuga ceva: multe dintre ele au fost mutate dintr-un loc în altul. Şi nu cred că greşim prea mult dacă le numim, din acest punct de vedere, biserici „călătoare“. „Ctitorite de cele mai multe ori de proprietarii de moşii, de clerici şi rareori de obşte, aceste biserici au avut o viaţă interesantă, au „călătorit“, fiind mutate dintr-un loc în altul. Unele au fost furate, altele au fost vândute“, explică etnograful Angela Paveliuc Olariu, autoarea unei cercetări amănunţite asupra bisericilor de lemn din zona Botoşanilor, care s-a aplecat nu doar asupra elementelor de decor, ci şi asupra elevaţiei bisericilor, studiind cheile de boltă, modul de construcţie a pereţilor despărţitori dintre naos şi pronaos, catapetesmele.

Nota caracteristică - modestia

Simple la înfăţişare, scunde, asemănătoare caselor bătrâneşti, bisericuţele din lemn nu făceau notă discordantă în satul tradiţional, semn al modestiei şi al bunului gust de care ţăranul român n-a dus lipsă nicicând. „Aceste biserci sunt extrem de modeste. Exteriorul lor seamănă aproape cu o casă ţărănească. Încăperile sunt dispuse longitudinal, cu ferestre mici, cu acoperişul în patru ape, fără turn, de cele mai multe ori, şi doar crucile care se află pe coama acoperişului marchează faptul că acolo se află o biserică. Dar, sub acest aspect extrem de modest se ascund nişte valori categorice: cheile de boltă, frumos sculptate, pereţii despărţitori dintre naos şi pronaos decoraţi cu motive tradiţionale, intrarea frumos marcată. Nimeni n-ar bănui că sub această aparenţă modestă a bisericilor de lemn din nordul Moldovei  se ascund atâtea elemente valoroase“, consideră cercetătoarea.

Construite din lemn, considerat un material mai la îndemână pentru comunităţile mici, aceste biserici înfăţişează toate tehnicile de lucru utilizate în urmă cu două secole pentru acest tip de construcţie. „Se întâlnesc biserici construite din bârne de lemn, pe temelie din piatră de râu, biserici de lemn cu un fel de căptuşeală din scândură, biserici care au pereţii din furci, ca ai caselor vechi. Între aceste furci, pe bârne de lemn erau îngrămădite nuiele, lipite cu pământ. Există o diversitate şi în tipurile de draniţă folosite la acoperiş: în «bot de raţă», în «coada rândunicii», «dreaptă» şi în «solzi»“, subliniază etnograful Angela Paveliuc Olariu.

Biserici fără turn

Cele mai vechi dintre bisericile din lemn botoşănene se caracterizează prin lipsa turnului. Poate şi de aceea, în peisajul zonei, ele nu fac notă distinctivă, părând a se contopi în întregul satului. Exemple relevante în acest sens sunt bisericile de lemn din Băluşeni, din Rădăuţi Prut, din Cerviceşti, din Ionăşeni, din Havârna.

Biserica cu hramul „Sfinţii Voievozi“ din satul Băluşeni, al comunei cu acelaşi nume, poartă în spate peste două veacuri şi jumătate de istorie. Construită în mijlocul satului Băluşeni, în incinta vechiului cimitir, bisericuţa ridicată la 1740, de către Ioan Başotă, încântă şi astăzi prin eleganţă şi simplitate. Bisericuţa este construită din bârne de ştejar, acoperită cu şindrilă. Are dimensiuni reduse şi se remarcă lipsa turnului.

La fel de modestă, dar cu o istorie lungă în spate este şi Biserica cu hramul „Sf. Nicolae“ din Havârna, datată în secolul XVII. Construită iniţial în vatra veche a satului, bisericuţa a fost mutată în vatra nouă a aşezării, fiind cărată, cale de 8 km, pe butuci. Astăzi, bisericuţa odihneşte în curtea noului lăcaş de zid, construită în perioada interbelică.

O capodoperă în lemn - biserica de la Brăeşti

Una dintre cele mai frumoase şi bine păstrate biserici din lemn ale Botoşanilor este cea care poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului“, din localitatea Brăeşti. Ridicată la 1745, de Miron Gorovei, această bisericuţă întruchipează prototipul lăcaşelor de cult din lemn din această parte de ţară. Construită pe o temelie din piatră de râu, peste care s-au fixat tălpi din bârne groase şi continuată apoi cu bârne dispuse orizontal, încheiate la colţuri „în cleşte“, bisericuţa poartă amprenta caselor ţărăneşti de odinioară. „Această apropiere de tiparul tradiţional al caselor poate fi observată şi din amplasarea uşii de intrare pe lateral, din formatul şi dispunerea ferestrelor“, explică Angela Paveliuc Olariu.

Un element distinctiv al acestei bisericuţe este pridvorul deschis, cu stâlpi şi arcade frumos ornamentate. De asemenea, ancadramentul uşilor este de un rafinament extraordinar - 16 rozete dispuse în lanţ.

De altfel, biserica de la Brăeşti se află pe lista monumentelor istorice a judeţului Botoşani, fiind una dintre cele mai bine conservate astfel de construcţii în lemn.

Ansamblul bisericesc de la Hilişeu Crişan

Nu putem vorbi despre bisericile de lemn din ţinutul Botoşanilor fără a aminti de ansamblul arhitectural de la Hilişeu Crişan. Un ansamblu unic în România graţie bisericuţei din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, dar şi porţii cu clopotniţă deasupra şi ziduri laterale cu statui din piatră. Poarta-clopotniţă împreună cu zidurile laterale amintesc de intrările în mănăstirile fortificate moldovene. Statuile de pe zidul porţii îi  reprezintă pe Iisus între cei doisprezece apostoli, în mărime naturală. Ridicată în 1802, pe cheltuiala boierului Vasile Curt, stăpânul moşiei  Hilişeu, biserica din lemn a fost, iniţial, un schit de călugăriţe.

„Călătoare“ de la Pomârla la Corjăuţi

Una dintre acele biserici „călătoare“ din judeţul Botoşani este şi biserica din lemn cu hramul „Cuvioasa Parascheva“ de la Corjăuţi, ridicată la 1813.

Despre această bisericuţă se spune că a fost construită la Pomârla. Dar, pentru că aici a fost ridicată şi o biserică de zid, corjăuţenii, dar şi sătenii din Hliboca i-au cerut proprietarului moşiei, Ioniţă Başotă, bisericuţa de lemn, ca să aibă şi ei lăcaş de închinăciune. Iscându-se ceartă între aceste două sate cu privire la biserica de lemn, proprietarul a poruncit ca de îndată corjăuţenii să-şi ridice biserica. Aşa se face că, în mare grabă, aceştia au desfăcut biserica şi în timpul nopţii au transportat-o la Corjăuţi, unde au reclădit-o.

Biserica seamănă cu cele ucrainene, mai ales din cauza acoperişului cu două streşini, întâlnit cu precădere la bisericile de lemn din nordul Carpaţilor. Lăcaşul este valoros şi sub aspectul arhitecturii de interior, despre scheletul catapetesmei, din lemn de tei, presupunându-se că ar data chiar din timpul construcţiei bisericii. De asemenea, icoanele de pe catapeteasmă sunt făcute din lemn de tei, pictate în stil bizantin şi bine conservate.

Cheile de boltă, o trăsătură distinctă a bisericilor de lemn botoşănene

Deşi modeste în aparenţă, aşa cum pomeneam mai înainte, lăcaşurile construite din lemn se remarcă prin sistemele de boltire de o mare varietate, atât ca tehnică, cât şi ca decor. Astfel, în unele cazuri, aşa cum sunt bisericile de lemn din comuna Văculeşti (Prelipca şi Sauceniţa), tavanul este drept. Alteori, se remarcă tavanul semicilindric, simbolizând cerul. „Bolţile semicilindrice apar uneori îmbinate cu alte sisteme de boltire, dovedind ingeniozitatea meşterului popular. Este cazul Bisericii «Adormirea Maicii Domnului» de la Brăeşti, al Bisericii «Sfinţii Împăraţi» de la Horlăceni, al bisericii de lemn de la Schit-Orăşeni, al bisericuţelor de la Băluşeni sau Cerviceşti“, a detaliat etnograful Angela Paveliuc Olariu.

Şi tot în zona Botoşanilor, măiestria cu care aceste bisericuţe au fost construite este completată şi de frumuseţea odoarelor de interior: icoane, scoarţe, ştergarele de la icoane.

Toate argumentele de până acum constituie suficiente motive pentru ca aceste bisericuţe, majoritatea clasate ca monumente istorice, să fie cuprinse într-un binemeritat circuit turistic, astfel încât stilul lor unic să fie cunoscut şi apreciat. Iar acolo unde se impun măsuri grabnice de conservare şi restaurare, comunităţile şi autorităţile îndrituite trebuie să facă tot ce se poate pentru ca aceste bijuterii în lemn, ce vin spre noi cu poveşti de viaţă, cu istoria şi îndeletnicirile oamenilor de odinioară, cu tot ce-au avut ei mai bun şi mai frumos, să nu dispară.