Tineri din 70 de parohii, formați ca voluntari în tabere
Departamentul Misiune pentru Tineret organizează în acest an seminare de formare pentru tinerii din 70 de parohii ale Arhiepiscopiei Iașilor. Inițiativa vine ca răspuns la dorința tot mai multor tineri care, după ce au participat în repetate rânduri la taberele organizate în parohiile lor, își doresc să se implice activ ca voluntari. Pentru a le oferi pregătirea necesară, 40 de formatori vor susține sesiuni de instruire pentru aproximativ 500 de tineri, care vor sprijini desfășurarea taberelor locale.
Obiectivul acestui demers este de a forma o generație de tineri implicați, pe care preoții să se poată baza în organizarea activităților cu copiii și adolescenții din comunitate.
Motto-ul acestor întâlniri, «Un tânăr educat, un om mai bogat», ne inspiră ca echipă. Îmi dau seama că tinerii cu care ne vom întâlni nu sunt doar participanți sau beneficiari ai unui program, ci pot deveni, la rândul lor, formatori. Noi trebuie să fim inspirație pentru ei. În ei se află un potențial real de a lucra cu alți tineri, de a se implica în comunitățile din care fac parte. Aceste seminare sunt mai mult decât simple activități – ele devin un început de drum pentru mulți dintre ei, Grigorie Pîjîn, coordonatorul proiectului.
Parohiile implicate în anul 2025:
Protopopiat Iași I: Vlădeni, Andrieșeni, Țigănași, Răuseni, Stânca
Protopopiat Iași II: Orzeni, Dancu 1, Dancu 2, Holboca 1, Holboca 2, Rusenii Vechi, Rusenii Noi, Valea Lungă, Bohotin, Podu Jijiei, Golăiești, Grădinari, „Sf. Ioan Botezătorul”-Bucium, „Pogorârea Sfântului Duh”-Bucium
Protopopiat Iași III: Valea Adâncă I, Voinești II, Schitu Duca, Scobâlțeni, Valea Satului, Pietrărie
Protopopiat Botoșani: Dragalina-Hlipiceni, Bălușeni, Bălușenii Noi, Vorona Centru, Icușeni Vale
Protopopiat Darabani: Smârdan, Lișna, Alba Hudești, Baranca-Hudești
Protopopiat Săveni: Zahoreni, Călugăreni, Mihălășeni, Coțușca, Brăteni
Protopopiat Hârlău: Satu Nou-Belcești, Văleni, Totoiești, Nicolae Bălcescu-Flămânzi, Vlădeni Deal, Rădeni-Frumușica, Deleni 2, Forăști-Gropnița, Sângeri-Gropnița
Protopopiat Pașcani: Lespezi, Poienița-Hârtoape, Al. I. Cuza, Blăgești, Oboroceni
Protopopiat Piatra Neamț: Verșești, Bistrița, Sf. Teodora de la Sihla, Gara Veche, Izvoare, Tașca
Protopopiat Târgu Neamț: Pipirig, Pluton, Boboiești, Netezi-Grumăzești, Curechiștea- Grumăzești
Protopopiat Roznov: Slobozia 1, Negulești, Poloboc, Podoleni