Primăvara aduce cu sine mereu, pe lângă frumusețile naturii, și dorința de schimbare personală, de reînnoire duhovnicească. Astfel, tinerii dornici să își vindece sufletul au reflectat asupra temei: „Tinerii și bolile cu transmitere spirituală”. La această întâlnire a fost  invitat părintele Sebastian Teacu.

Cu răbdare și dragoste, părintele a venit în întâmpinarea noastră cu o prelegere care ne-a provocat și ne-a îndemnat la reflecție. Prima boală a sufletului, întâlnită în contextual actual, este fast-food-ul duhovnicesc: amestecul culturii lumești (consumism, multi-tasking) cu duhovnicia. Din dorința de a obține totul într-un timp scurt, asemenea unui produs fast-food care alină foamea în grabă, fără perseverență, lucrare zilnică și continuitate în îmbunătățirea vieții duhovnicești, „căutăm neîncetat modele și așteptăm să fim schimbați, fără să ne schimbăm”. Un remediu care vindecă această afecțiune este disponibilitatea spre schimbare. Falsa trăire duhovnicească  duce la imitarea duhovniciei: ,,ni se pare că dacă imităm, devenim oameni duhovnicești”. Aidoma cum un imprimeu cu modelul pielii de leopard induce originalul, evidențierea exteriorului mai mult decât interiorul prin preluarea unor obiceiuri, gesturi, atitudini, având credința că astfel se reliefează progresul duhovnicesc, este un gând păgubos. Ca tratament, părintele ne-a împărtășit că fiecare persoană are nevoie să lucreze la descoperirea profunzimii personale, la autenticitate. Boala numită motivație confuză  are ca simptom nevoia de a fi mai bun ca altul: ,,cauți modele de dragul de a fi acceptat de alții, nu ceva ce te ajută să progresezi”.

Identificarea cu experiențele sufletești este o altă capcană a timpurilor noastre: nu este suficientă doar o experiență duhovnicească printr-o Sfântă Liturghie trăită mai intens, un moment de rugăciune mai profund, sau participarea într-un pelerinaj. Doar realismul și lucrarea continuă la propria schimbare sunt utile în depășirea acestei suferințe. Egoismul de tip antiglonț este identificat atunci când egoul unei personae devine spiritualizat: persoana deține o mare cantitate de informații teoretice, însă este deficitară atunci când trebuie să aplice ceea ce cunoaște. Pentru a ilustra, părintele a expus o cercetare din America, în care un eșantion de studenți a primit ca sarcină redactarea unui eseu despre pilda samarineanului milostiv. În a doua parte a evaluării, studenții au fost mutați în altă clădire, iar pe traseu s-au inserat contexte în care aceștia să aplice informațiile teoretice. Rezultatele studiului atestă că toți studenții au redat în scris, cu maximă acuratețe, episodul scripturistic, însă niciunul dintre ei nu a aplicat informația în viața cotidiană. Tămăduirea, în acest caz, izvorăște din iubire și din focusarea atenției asupra ajutorării aproapelui.

Sentimentul de superioritate față de alții, autosuficiența, dorința de a da sfaturi sunt manifestări care dau naștere mândriei duhovnicești. Antidotul, în acest caz, este smerenia și dorința de a învăța și crește continuu, având conșiința că întotdeauna este loc de mai bine. Părintele ne-a atenționat că încetăm să creștem duhovnicește când se instalează complexul celor aleși. Impresia că am ajuns la capăt, că am îndeplinit tot ce aveam de făcut, dar mai ales că am ajuns unde trebuia, este un virus mortal pentru progres.

Biserica este spital, loc al vindecărilor și al binecuvântării. Tânăr sau bătrân, înțelept sau om simplu, bogat sau sărac, cu toții avem nevoie de tămăduire. Avem nevoie să ne tămăduim de păcat, de frică și, în cele din urmă, de moarte. Tămăduirea de moarte se dobândește prin unirea cu Viața - Hristos. (Florina Ilisoi, Vicepreședinte A.S.C.O.R. Iași)