Tinerii de la Nemțișor au participat la un exercițiu organizat de ISU Neamț

Arhiepiscopia Iaşilor

Tinerii de la Nemțișor au participat la un exercițiu organizat de ISU Neamț

Joi, 26 august 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, s-a desfășurat în cadrul Taberei „Tinerețe înstrăinată vs. Tinerețe regăsită” de la Poiana Nemțișor, Protopopiatul Târgu Neamț, cu sprijinul Sectorului de Misiune, Prognoză și Statistică pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor, o nouă actvitate P.S.I.-S.U., ce a presupus exemplificarea acordării măsurilor de prim ajutor, a modului de comportment ce trebuie adoptat în timpul producerii unui incendiu și a unui cutremur, precum și utlizarea unui extinctor.

În cadrul acestei activități, ce are la bază „Protocolul de prevenire” încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al Județului Neamț au fost prezenți: Locotenent Irina Popa, Purtător de cuvânt al ISU Neamț, Plt. Adjutant Alexandru Bența în calitate de reprezentanți ai ISU Neamț, părintele arhimandrit Nicodim Petre, Consilierul Sectorului de Misiune, Prognoză și Statistică pastorală, pr. Marius Burghelea, directorul departamentului S.S.M./P.S.I.-S.U./G.D.P.R, al Arhiepiscopiei Iașilor; pr. Mihail Siminciuc și pr. Ioan Puiu din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză pastorală și responsabili activități tabără, pr. Cosmin Gavriloaia, responsabil S.S.M./P.S.I.-S.U. al Protopopiatului Târgu Neamț, alături de peste 500 copii și voluntari, care participă la această tabără.

Citește despre: