Tinerii din Nicşeni, implicaţi în viaţa parohiei

Arhiepiscopia Iaşilor

Tinerii din Nicşeni, implicaţi în viaţa parohiei

Parohia Nicşeni din Protopopiatul Botoşani desfăşoară, pe lângă programul liturgic şi administrativ, o serie de activităţi catehetice pentru tineri. Acestea au rolul de a-i apropia pe enoriaşii de mâine de sfânta biserică şi de Dumnezeu.

Copiii şi tinerii din Parohia "Sfântul Apostol Toma" - Nicşeni, Protopopiatul Botoşani, judeţul Botoşani, participă de mai mulţi ani la cateheze. Acestea au fost iniţiate de părintele paroh Dumitru Adăscăliţei, pentru a sădi în sufletele copiilor credinţa strămoşească, precum şi dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică. Întâlnirile sunt organizate în contextul în care, satul Nicşeni, ca multe alte comunităţi rurale din zona Botoşanilor, se confruntă cu fenomenul îmbătrânirii. Astfel, părintele paroh a dorit ca puţinii copii care s-au născut în ultimii ani să participe la activităţi catahetice pentru a le călăuzi paşii spre mântuire. "Odată cu implementarea Proiectului «Alege Şcoala!» în parohia noastră, s-a format un grup de 15 copii. La final, s-a organizat un concurs în cadrul căruia s-au calificat trei dintre participanţi. Ei au beneficiat de o tabără gratuită timp de o săptămână la Mănăstirea Durău. De atunci, în fiecare an, mai ales pe perioada vacanţei, dar şi în celelalte perioade ale anului, organizăm aceste cateheze. Ne-m gândit că mai ales în vacanţă ei sunt mai liberi, întrucât nu au alte solicitări", a amintit părintele paroh Dumitru Adăscăliţei. Pe lângă faptul că participă la catehezele parohiale, copiii vin la sfintele slujbe, în special la Sfânta Liturghie în duminici şi sărbători. De asemenea, ei oferă răspunsurile liturgice la strană, înălţând astfel rugăciuni de mulţumire, de laudă şi de cerere către Preabunul Dumnezeu. "Întâlnirile cu enoriaşii de mâine ai parohiei noastre sunt foarte importante. Copiii au un comportament aparte faţă de cei care nu vin la sfânta biserică. Noi îi educăm în spiritul credinţei, îndemnându-i să fie activi, să înveţe şi să aibă un rost în viitor. Ne bucură faptul că au învăţat să cânte la strană alături de dascălul parohiei noastre", a adăugat părintele paroh Dumitru Adăscăliţei. Pe lângă întrunirile din fiecare duminică, şcolarii desfăşoară şi alte activităţi cu prilejul marilor sărbători de peste an.

Biserica din Nicşeni, resfinţită înainte de Revoluţie

Satul Nicşeni se află în partea de nord a judeţului Botoşani, la o distanţă de 13 kilometri, şi datează din anul 1650. A fost înfiinţat de clăcaşii aşezaţi pe moşiile fostului boier Călian, numele satului trăgându-se de la boierul Niacşa. Vechimea satului se dovedeşte şi prin drumurile întortochiate ce străbat satul, cât şi prin mormintele găsite cu prilejul deferitelor săpături. Biserica parohială, închiantă la început Sfântului Nicolae, a fost zidită între anii 1868 - 1870, pe locul unui locaş de închinăciune din bârne de stejar, închinată Sfântului Gheorghe. În anii 1936 şi 1942 s-au făcut reparaţii şi s-a pictat la interior. Cu prilejul slujbei de resfinţire din anul 1942, sfântul locaş a primit ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În urma reparaţilor dintre anii 1966-1973, biserica a primit al doilea hram: Sfântul Apostol Toma. Cea mai consistentă reparaţie capitală s-a făcut între anii 1988-1989. În exterior, s-a decapat până la cărămidă şi s-a tencuit din nou şi s-au făcut mai multe picturi. S-a înlocuit toată tâmplăria şi s-a făcut în partea de nord a altarului un mic pridvor. Acoperişul a fost înlocuit şi biserica s-a acoperit cu tablă zincată. Lucrările au durat doi ani, iar pe 5 noiembrie 1989 s-a oficiat Slujba Sfinţirii de către IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pe atunci Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Prin grija preotului Dumitru Adăscăliţei, în cătunul Dacia al comunei Nicşeni s-a construit din temelie o biserică pentru a deservi nevoile spirituale ale celor câteva zeci de case. Cu acest prilej, preotul Dumitru a primit rangul de iconom stavrofor din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, care a remarcat că prezenţa unei biserici într-un sat este o mare binecuvântare: 'Iată, s-au făcut biserici noi şi s-au sfinţit. Este o mare binecuvântare, pentru că uneori chiar satul fiind mic, Dumnezeu are o binecuvântare mai mare pentru satul mic, deoarece Dumnezeu nu se uita la numărul oamenilor, ci la credinţa lor. Este mai mare binecuvantarea pentru dumneavoastră care sunteti puţini şi s-a făcut o biserică nouă, decât unele sate mari".

Citește despre: