Celor ce trăiesc sau săvârşesc păcatul desfrânării înainte de a primi Taina Sfintei Cununii, Dumnezeu le ia darul Său şi îşi întoarce Faţa Sa de la ei. Aceştia vor merge cu păcatul în faţa lor în căsnicie. Păcatul va sta ca un zid despărţitor între ei şi Dumnezeu. Dumnezeu îi uită şi nu-i mai aude până când nu vor dărâma acest zid al păcatului prin căinţă, părere de rău, hotar şi întoarcerea de la păcat sau părăsirea păcatului şi începutul cel bun. Din această cauză când vor cere de la Dumnezeu soarta bună în viaţă, va fi prezent diavolul care i-a împins la păcat pe motiv că pe el l-au ascultat şi nu pe Dumnezeu, că pe el l-au ales de domn ascultându- i ispita şi respectându-i voinţa şi recunoscându-l ca stăpân al sorţii lor, rugăciunile nu se vor ridica către cer, ci vor coborî. Soarta cea bună nu o mai primeşti de la Dumnezeu ci de la diavolul care te stăpâneşte cu păcatul desfrânării. Atunci va avea grijă să-ţi trimită o soartă amărâtă, un partener care nu se va potrivi cu tine, stăpânit de grele patimi cu care-ţi va face viaţa un chin şi un iad. Vei suferi şi vei pătimi având cruce grea de dus.

Un păcat întotdeauna trage după sine şi alte păcate şi mai grele .

(Pr. Ilarion Argatu, Despre căsătorie, Editura Mila Creștină, Fălticeni, 2007)