Tipicul are rostul lui. Fără o carte de reguli oamenilor le vine greu spre imposibil să facă ceva organizat. Ca să poată face totul ca la carte fără să fie nevoie de reguli ar trebui ca oamenii să se iubească din toată inima și să-l iubească pe Dumnezeu. Doar că ceea ce descriu eu aici este o situație ideală, am fi deja în Rai dacă ar fi totul atât de bun și de frumos. În lumea care ne înconjoară lucrurile sunt mult mai complicate. Și pentru a le simplifica, s-a inventat „cartea de reguli“.

Și totuși, dacă tipicul este bun, de ce se spune „tipic, tipic și la inimă nimic“? Sfântul Ierarh Nicolae a fost dezbrăcat de însemnele arhierești și dus la închisoare pentru că i-a scăpat o pereche de pălmi lui Arie. Și i-au fost făcute aceste după tipic, pentru că este scris că preotul nu are voie să lovească pe nimeni, sub pedeapsa caterisirii. Totuși peste noapte a venit la el Hristos și i-a dat din nou Evanghelia ca să nu se oprească din propovăduire iar Maica Domnului i-a dat din nou omoforul. Cum de se ridică Hristos, Dumnezeu, împotriva canoanelor și a bunei orânduieli?

Nu se ridică împotriva lor ci plinește cele cu lipsă. Nici împotriva orânduielilor scrise de Moise pentru poporul evreu nu s-a ridicat ci doar le-a lămurit ca să fie clar că nu au fost date legile ca să ne pierdem în sofisme. Nu avem rânduieli ca să ne întrecem în strecurat țânțarul. Avem rânduieli ca să nu ne abatem de la calea cea dreaptă. Și, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, noi nu suntem sub nici o lege. Nici legi ale statului, nici de alt fel. Noi suntem liberi. Adevărul nu are nevoie de legi și de tipice pentru a fi mărturisit.

Azi s-a citit în biserică la apostol cam așa: „Unul deosebește o zi de alta, iar altul judecă toate zilele la fel. Fiecare să fie deplin încredințat în mintea lui. Cel ce ține ziua, o ține pentru Domnul; și cel ce nu ține ziua, nu o ține pentru Domnul. Și cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă, căci mulțumește lui Dumnezeu; și cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă, și mulțumește lui Dumnezeu. Căci nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine. Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem.“ Deci până și însemnătatea postului și a zilelor de sărbătoare pare că ar desființa-o Sfântul Apostol Pavel. Totuși, spun „pare“ pentru că lucrurile acestea, așa cum ne atrage atenția Sfântul Apostol Petru, sunt „greu de înțeles pentru cei neduhovnicești“.

Așa cum spuneam, tipicul, canoanele, rânduielile, legile pe care le avem, suntem datori să le împlinim. Iar dacă se ivește o situație în care să fim puși să alegem între a împlini „legea“ și a face o faptă bună, să preferăm de fiecare dată să facem lucrul cel bun. Împotriva bunătății și a dragostei nu este lege. Sau cel puțin, nu este nici o lege care să merite respectată. Dacă este zi de post și ai la tine o conservă de carne, iar lângă tine este un om flămând, nu-i dai conserva ca să nu păcătuiască prin tine? Nu este viața mai mare ca postul? Nu este omul mai mare ca orice lege? Omul este copilul lui Dumnezeu. Se tem cei care fac rău copiilor cuiva de mânia tatălui lor și a mamei lor? Să se teamă toți care-i smintesc în vreun fel pe copiii lui Dumnezeu.

Cei care socotesc că litera este singurul lucru care contează, transformă tipicul în bigotism. Cei care socotesc că ceea ce contează este litera legii ajung la nebunii de anvergura celor din sistemele legale ale unor țări unde dacă hoțul intră la tine în casă și se rănește te poate da în judecată. Dacă moare, ai scăpat. Iată de ce spune Hristos că litera ucide iar duhul dă viață. Bigot nu este cel bisericos fără fărâmă de înțelegere ci oricine aplică legea după litera ei ne căutând la duhul cu care a fost dată.