Toată lucrarea Bisericii este o lucrare care vrea să aducă bucuria între oameni. Sfintele Taine aduc harul lui Dumnezeu pentru existenţa oamenilor. Sfânta Spovedanie, aducând iertarea păcatelor, este un prilej de bucurie, Domnul Hristos a dat ucenicilor Săi puterea de izbăvire a păcatelor, ca să îi despovăreze pe oameni, să-i facă receptivi la bucurie. La Sfântul Maslu este o rugăciune în care sunt cuprinse şi următoarele cuvinte: „Facă-se, Doamne, untdelemnul acesta untdelemn de bucurie, untdelemn de sfinţenie, îmbrăcăminte împărătească, pavăză puternică, izbăvitoare de orice lucrare diavolească, pecete nestricată, bucurie a inimii, veselie veşnică”. Deci cerem ca prin untdelemnul cu care se ung credincioşii să ajungă la bucurie şi apoi la sfinţenie. Atunci când se face cineva călugăr, cea dintâi haină pe care o primeşte este o haină albă, o cămaşă lungă de culoare albă, şi în legătură cu aceasta se spune: „Fratele nostru [numele] se îmbracă în haina veseliei. Să zicem pentru el: Doamne miluieşte. „Cam uităm, noi călugării, de multe ori, de lucrul acesta: că am fost întâi îmbrăcaţi în „haina veseliei”. Cam uităm să ne veselim, deşi zice Domnul Hristos: „Bucurați-vă si vă veseliţi!”.

Untdelemnul este pavăză puternică, adăpost temeinic, izbăvitor de toată lucrarea diavolească. Adică nu are putere vrăjmaşul să se apropie de cel uns cu untdelemn sfinţit, de cel căruia i se dă bucurie şi sfinţenie, îmbrăcăminte împărătească, pavăză puternică. Untdelemnul este văzut şi ca o pecete nestricată. Adică untdelemnul face să fie cel uns cunoscut de Dumnezeu si de oameni ca fiind al lui Dumnezeu, ca şi când ar avea o pecete pe el. Pecetea e viaţa noastră; nu e o ştampilă pe un act, ci e ceva ce emană din om, o bucurie a inimii şi o veselie veşnică.

Deci în Tradiţia Bisericii noastre, iată, este lucrarea aceasta de înveselire, de înmulţire a bucuriei. La Sfânta Liturghie, când credincioşii cântă: „Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până-n veac“, preotul se roagă şi zice către Domnul Hristos: „Plinirea Legii şi a proorocilor Tu Însuţi fiind Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai plinit toată rânduiala cea părintească, umple de bucurie şi de veselie inimile noastre. Totdeauna, acum şi pururi și în vecii vecilor“.

(Arhim. Teofil Părăian, Punctele cardinale ale Ortodoxiei, Editura Lumea credinței, p. 178-179)