„Tradiţie, cultură şi căi spirituale“, la cea de-a V-a ediţie

Educaţie

„Tradiţie, cultură şi căi spirituale“, la cea de-a V-a ediţie

În perioada 24-26 mai 2013, elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ au participat la la o serie de activităţi în Eparhia Argeşului şi Muscelului, în cadrul celei de-a V-a ediţii a Proiectului internaţional „Tradiţie, cultură şi căi spirituale“, ce cuprinde un parteneriat între seminarul nemţean şi Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Neagoe Vodă-Basarab“ de la Curtea de Argeş. Proiectul este cuprins în calendarul activităţilor educative al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului,  şi se derulează cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înalt Preasfinţitului Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

La sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc în judeţul Argeş, prima parte a celei de-a V-a ediţii a Proiectului internațional educativ „Tradiţie, cultură şi căi spirituale”, desfăşurat şi sub genericul  de „Punte de legătură între seminarii”. Proiectul, organizat de Seminarul Teologic Liceal  Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț,  în parteneriat cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Neagoe Vodă-Basarab” de la Curtea de Argeș, presupune un schimb de experienţă între elevii celor două instituţii de învăţământ, facând astfel o punte de legătură între spațiul ecleziastic moldovean și cel muntean.

În această a V-a ediție, au participat un număr de 15 elevi seminariști de la Seminarul nemţan, însoțiți de profesorii Elena Apetroaie, pr. Viorel Laiu, Mihaela Toma, Carmen Pârleciu, și de Elena Laiu, inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț.

Mai multe detalii despre schimbul de experienţă al celor două seminarii ne-a oferit pr. prof. Viorel Laiu de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi”: „Pe lângă activitățile educative desfășurate conform regulamentului, cu sprijinul părintelui profesor Sabin Stancu, directorul seminarului argeșean, şi a părintelui profesor Vasile Dumitrescu, tot de la Seminarul de la Curtea de Argeș, grupul de la Neamț a avut plăcuta ocazie de a vizita  obiective religioase și culturale argeșene. Amintim doar câteva și anume: mănăstirile Cotmeana și Văleni, unde am și înnoptat și participat la sfintele slujbe,  Mănăstirea Bascovele, Mănăstirea «Sfântul Ierarh Calinic»,  schitul de la Ștefănești, Centrul de cultură «IC: Brătianu» cu Vila «Florica», unde am descoperit o inedită arhitectură, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, Ștefănești,  al III-lea în țară ca importanță. În municipiul Pitești s-a vizitat Centrul civic, Planetariul și Muzeul Județean de Istorie.  Momentele de rugăciune nu au lipsit din această ediție; în fiecare locaș de cult vizitat, elevii au cântat câteva piese specifice acestei perioade postpascale. La mănăstirea Văleni, am participat atât la slujba Privegherii, de sâmbătă seara, iar a doua zi, duminică, am slujit Sf. Liturghie împreună cu părintele director Sabin Stancu și cu părinții profesori din cadrul Seminarului «Neagoe Vodă-Basarab». Mulțumim pe această cale, pentru reușita acestei ediții, părintelui director Sabin Stancu, părintelui profesor Vasile Dumitrescu, preacuvioasei maici Eliodora de la mănăstirea Văleni, cât și precucernicului părinte protopop Ioan Dogariu de la Tg. Neamț. Așteptăm cu nerăbdare, în luna octombrie, la Neamț, grupul de elevi și profesori de la Argeș, pentru ca  aceştia, să descopere la rândul lor, noi locașuri de cult și obiective culturale din ținuturile Moldovei, şi să guste din spiritualitatea locurilor nemțene”.