În coliba-ntunecată
Din carne şi os lucrată,
A intrat Hristos deodată.

Nu făclie ce se stinge,
Nu icoană ce se frânge.
Ci, El Însuşi trup şi sânge.

Preschimbat pentru făptură
Într-o scumpă picătură,
Dulcea Cuminecătură.

Coliba cum L-a primit
S-a făcut cer strălucit
Pe bolta de mărgărit.

Iar în ea soare şi stele
Cu Arhangheli printre ele.
În mijloc, Tron luminos.

Şi, pe el, Domnul Hristos,
Care mult Se bucura
Duhul Sfânt S-alătura.

Şi acolo rămânea
Şi acum şi pururea.
Şi noi, Doamne, ne-am sculat.

Colibele-am curăţat
Uşi, ferestre, toate-s noi,
Doamne, intră şi la noi.

( de Vasile Voiculescu)