Training catehetic pentru clericii din protopopiatele Dorohoi și Darabani

17 Iunie 2022 19:11 Arhiepiscopia Iaşilor

Vineri, 17 iunie 2022, în Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel” Pomârla, a fost organizat atelierul catehetic din Protopopiatele Dorohoi și Darabani, întâlnire de lucru organizată pe trei secțiuni, care să vină în sprijinul preoților ce vor susține cateheze demonstrative în acest an.

Activitatea  a fost coordonată de către părintele Bogdan Racu, inspector pentru Învățământ și Cateheză în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, în colaborare cu responsabilii pentru cateheză din cele două protopopiate, preotul Ovidiu Berechea și preotul Cosmin Pristavu. După o scurtă introducere a urmat susținerea catehezei demonstrative cu titlul „Rugăciunea în viața familiei: importanța rugăciunii comune a familiei pentru pacea și unitatea acesteia” de către responsabilul biroului de cateheză Protopopiatul Dorohoi, care a avut ca obiective: familiarizarea cu modalitatea de susținere a unei cateheze; dobândirea abilităților de bază în proiectarea, susținerea și evaluarea unei cateheze; familiarizarea și însușirea metodelor tradiţionale sau moderne ce pot fi folosite  în realizarea unei cateheze şi înțelegerea plusului de valoare pe care cateheza „bine făcută” îl aduce în viața parohiei. Au urmat discuţii şi completarea fişelor de lucru pe baza catehezei prezentate, după care fiecare preot a prezentat tema  aleasă a catehezei demonstrative pe care o  va susţine în parohie.

Impresii ale participanților:

„Întâlnirea de astăzi a fost pentru noi un prilej de a împărtăşi experienţa avută în activitatea pastorală despre aspectele rugăciunii şi despre importanţa ei în viaţa credincioşilor. Prin cateheza demonstrativă şi prin discuţiile purtate ne-am trasat aspectele şi temele potrivite pentru grupul catehetic din fiecare parohie participantă pentru a fi susţinute anul acesta. Personal, prin atelierul de astăzi am descoperit momente noi, sugestive pe care le voi pune în aplicare. Mulţumim tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire.” (Pr. Teodor Budacă, Parohia „Sf.Vineri” Dorohoi).

„Moment deosebit şi prielnic pentru a împărtăşi trăirile pe care le avem în activitatea castehetică din parohie, cu ceilalţi colegi prezenţi la activitate.” (pr. Costel Rumega, Parohia Rădăuţi Prut).

„Întâlnirea de astăzi a fost pentru mine ceva deosebit, prin multitudinea de idei împărtăşite de către toţi participanţii la eveniment, varietatea metodelor catehetice folosite şi dobândirea unor noi abilităţi pe care să le folosesc în activitatea catehetică din parohie.” ( Pr. Marcel Albu,  Parohia Sauceniţa).

În acest an, în cadrul celor 8 cercuri pastorale ale Protopopiatului Dorohoi și în cadrul celor 6 din Protopopiatului Darabani, se vor organiza cateheze demonstrative cu teme propuse de Programa Catehetică eparhială a anului 2022, Proclamat în Patriarhia Română ca „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”. (Pr. Ungureanu Nicolae, Parohia Vlădeni)

Ultimele din categorie