Training „Preotul şi tinerii” în Protopopiatul Hârlău

Arhiepiscopia Iaşilor

Training „Preotul şi tinerii” în Protopopiatul Hârlău

În perioada 21-23 ianuarie a avut loc la Conacul Polizu, aflat în apropiere de Hârlău, cursul de formare intitulat sugestiv „Preotul şi tinerii”, dedicat preoţilor lucrători cu tinerii din Protopopiatul Hârlău. Evenimentul a fost organizat de Departamentul de Misiune şi Tineret al Protopopiatului Hârlău.

Cei 20 de preoţi participanţi au primit cu mult entuziasm informaţiile inedite prezentate de cei doi traineri, Cristian şi Cristina Neguţ, formatori în cadrul Learning Ecosystem, un program care „încurajează oamenii şi organizaţiile să trăiască experienţe care generează dezvoltare personală, profesională şi spirituală prin creşterea şi livrarea ecosistemelor de învăţare”. Obiectivele cursului au fost: crearea unei viziuni în lucrul cu tinerii, înţelegerea specificului fiecărei etape de vârste, învăţarea de tehnici de lucru individuale şi de grup şi căpătarea metodelor de construire a relaţiilor vii. Punerea în lucrare a acestor obiective ar putea fi de mare ajutor pentru apropierea tinerilor de Biserică şi de Dumnezeu.

Preoţii participanţi au învăţat că cel mai important în activităţile cu tinerii nu este activitatea în sine, ci procesul de construire a acesteia. De asemenea, e important ca tinerii să fie învăţaţi să-şi însuşească valori sau comportamente care să-i definească drept tineri creştini.

Alte noţiuni la fel de folositoare au fost cele legate de nevoile şi dorinţele tinerilor, precum şi deosebirea dintre acestea, diferenţele dintre pedeapsă şi consecinţă. Înţelegerea nevoilor care trebuie îndeplinite pentru o relaţie vie i-a făcut pe participanţi să înţeleagă cum funcţionează şi ce efecte dezastruoase are sistemul antirelaţional SAPPE, cum poate fi vindecat prin metoda E.S. P.E.R.E. (Energie, Specifică, Pentru, Ecologie, Relaţională, Esenţială), concepută de psihosociologul francez Jacques Salome, şi care sunt regulile de igienă relaţională.

În concluzie, putem afirma că orice relaţie, pentru a rezista, pentru a rămâne vie, trebuie să fie hrănită, fie că vorbim de relaţia cu oamenii sau de relaţia cu Dumnezeu. (Pr. Ceobanu Petru, misionar protopopesc la Protopopiatul Hîrlău)

Citește despre: