Trei ani de la proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Putneni
În 14 mai 2020 s-au împlinit trei ani de la proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Putneni: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și Sfinţii Cuvioși Sila, Paisie și Natan.
Evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Putna de Patriarhul Daniel, împreună cu mai mulți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
Mai înainte de citirea tomosurilor de canonizare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre semnificaţia ceremoniei.
„Această proclamare este o lucrare de a aduce la cunoştinţa credincioşilor hotărârea Sfântului Sinod din 6-7 iunie 2016 când aceşti vrednici slujitori ai lui Dumnezeu şi ai Bisericii au fost canonizaţi. Canonizarea înseamnă că o persoană cu viaţă sfântă, care a mărturisit dreapta credinţă, este dată drept model de urmat. Deci, canonizarea se face de Sfântul Sinod, iar proclamarea canonizării înseamnă aducere acestui act la cunoştinţa publicului întreg”, spunea în 2017 Patriarhul României.
Informații despre viața sfinților sunt disponibile în cuvântul Patriarhului Daniel rostit la evenimentul de acum trei ani.
Sursa: basilica.ro