Trei case pentru copiii săraci din partea Episcopiei Huşilor

Episcopia Huşilor

Trei case pentru copiii săraci din partea Episcopiei Huşilor

Ziua Internaţională a Copilului (n.r. 1 iunie 2020) a fost marcată, anul acesta, în Episcopia Huşilor, într-un mod inedit. Primii beneficiari ai proiectului social-filantropic „Bucuria e acasă” al Episcopiei Huşilor au primit cheile caselor ridicate pentru aceştia.

Prima casă ce a fost sfinţită şi oferită beneficiarilor se află în Parohia Grăjdeni-Fruntişeni, Protopopiatul Bârlad, judeţul Vaslui. O familie cu trei copii, a căror casă fusese mistuită de flăcări în vara anului 2018, beneficiază de această locuinţă. După slujba de sfinţire proprietarii au primit cheile casei din partea Părintelui Episcop Ignatie. Ierarhul a mulţumit părintelui Vladimir Beregoi, consilier al Sectorului economic şi social al Episcopiei Huşilor, pentru tot efortul depus în coordonarea acestui proiect, precum şi tuturor celor care s-au implicat în finalizarea lui. Episcopul Huşilor a acordat Distincţia de vrednicie „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” primarului comunei Fruntişeni, Ioan Onel, pentru sprijinul acordat în privinţa documentaţiei, şi generalului (r) Gheorghe Dascălu, cel care a donat terenul pe care s-a construit casa. De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a evidenţiat sprijinul constant în proiectele sociale dedicate copiilor oferit de către doamna doctor Cristina Tiron din Bârlad, căreia i-a oferit Distincţia de Vrednicie „Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi”, şi de către domnul magistrat pensionar Nicolaie Mihai, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Bârlad, căruia i-a conferit Distincţia de Vrednicie „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a Episcopiei Huşilor.

Distincţii pentru donatorii implicaţi în proiect

A doua casă inaugurată se află în filia Bulboaca a Parohiei Zizinca, Protopopiatul Vaslui. Tânărul Marius, orfan de mamă de la vârsta de trei ani, avea să îşi piardă şi tatăl în incendiul din 2018 care le-a mistuit casa. Din acel moment, tânărul, elev la un liceu din Vaslui, a fost sprijinit de o familie din sat pentru a avea un adăpost şi cele necesare. Părintele Episcop Ignatie i-a oferit bursa de studiu "Sfântul Ioan Evanghelistul", asigurată de Parohia Ortodoxă Română din Cambridge, Marea Britanie, şi şi-a luat angajamentul de a-i ridica o nouă casă. Clădirea a fost ridicată de Episcopia Huşilor, prin Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” Huşi, alături de mai mulţi donatori din Constanţa, Bucureşti şi Timişoara. Preasfinţia Sa a oferit cu acest prilej Distincţia de Vrednicie „Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi” doamnei Mihaela Tudusciuc, cea în familia căreia şi-a găsit tânărul Marius sprijin, şi domnului Cristian Alexa, cel care a donat terenul, Distincţia de Vrednicie „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

Locuinţă pentru şase copii din Huşi

A treia casă inaugurată şi sfinţită se află în municipiul Huşi. Şase copii au primit în dar, de ziua lor, o locuinţă complet utilată şi mobilată. Părintele Episcop Ignatie a oferit, după slujba de sfinţire, cheile casei, mulţumind echipei Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” Huşi. Ierarhul a evidenţiat generozitatea şi bunătatea oamenilor care au răspuns constant apelurilor făcute de către părintele Vladimir Beregoi. Episcopul Huşilor a oferit Distincţia de Vrednicie „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” domnului Ioan Ciupilan, primarul municipiului Huşi, cel care a pus la dispoziţie terenul, şi domnului Simion Gheuca pentru contribuţia şi aportul adus la finalizarea acestei locuinţe. Proiectul „Bucuria e acasă” este dedicat familiilor cu mulţi copii sau care se află în situaţii delicate din punct de vedere material şi constă în construirea unor case, dotate cu toate cele necesare (utilităţi, mobilier, aparate de uz casnic, veselă şi haine), care sunt oferite, la cheie, acestor familii. Acesta este coordonat de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi. Până la acest moment au fost finalizate trei locuinţe, alte trei fiind în construcţie.

 

Citește despre: